Animalele petrec cam 90% din timpul lor odihnindu-se. Ma gandesc mereu la ce s-or gandi sau ce or simti in toata linistea asta... Daca as indrazni sa recunosc, singurele momente in care mi-e cu adevarat libertate sunt cele in care dansez. Chiar daca nu se aude muzica. Tind, totusi, sa cred ca sunt un cimpanzeu. Chiar acum vad unul la cascada si face exact ca mine...
Cimpanzeul danseaza langa cascada, intr-un abandon ritmat si fluid. De ce oare? Se bucura ca traieste. Sau poate ii multumeste naturii care l-a facut si care il tine.
Cu cat se apropie de apa si jetul care curge din cer se aude ca un raget, pasii lui se raresc si inima mea se opreste. Sta in picioare si se leagana de pe un picior pe altul. Zici ca vrea sa isi fixeze umbra in iarba, ca sa aiba cu ce se imbraca dupa ce iese din apa.
Se baga sub caderea puternica de apa si rade. Cred ca daca ar fi noapte, de la zambetul lui larg s-ar lumina de ziua.
Iese. Se asaza pe o piatra si se uita cum curge apa. La ce s-o gandi, Doamne, ce-o crede el acum?
Asta se intreaba si cercetatorii de la Jane Goodall Insitute si de la alte sanctuare din lumea larga, unde cimpanzeii danseaza in ploaie, in furtuna sau cand bate vantul in rafale. Si noaptea, de multe ori, se uita pe cer. Pana dau cu ochii de luna. Si atunci se apuca sa vorbeasca cu stelele. Ca vorbesc aceeasi limba.
