A murit Jim Cronin

Jim Cronin a murit pe 17 martie la Cabrini Medical Center in Manhattan, din cauza unui cancer la ficat. Avea 55 de ani.

Jim Cronin este fondatorul celui mai mare si mai frumos sanctuar pentru primate din Europa. Il stiti din emisiunea "Monkey Business" de pe Animal Planet/Discovery.

In tinerete era hamal de mobila. Intr-o zi, un pian i-a cazut pe picior si i l-a rupt. In spital i-a venit gandul ca in loc sa mai mute mobila, poate ar fi mai bine sa se apuce sa mute muntii din loc...

Si a pornit pe plajele din Spania sa salveze maimutele exploatate in scopuri comerciale sau stiintifice - experimente pe animale, cum gaseai si pe la noi pe litoral: "vino, incoace, da labutza / sa faci poza cu maimutza..."

A infiintat in Dorset, Marea Britanie, un sanctuar in care se afla acum mai mult de 160 de primate salvate. Pe langa scopul nobil pe care il are aceasta rezervatie, a devenit si una dintre cele mai apreciate destinatii de petrecere a timpului liber in familie. Anul trecut a fost rasplatit de Regina cu onoarea Member of the British Empire (MBE) pentru servicii in beneficiul animalelor.

Atat de indragita emisiune a lui Jim, impreuna cu sotia lui, Dr. Alison Cronin, Monkey Business, constituie marturia tuturor misiunilor lor si a investigatiilor sub acoperire prin Europa si Asia din ultimii 10 ani pe care si i-au dedicat in intregime salvarii maimutelor. O noua serie urmeaza sa fie difuata pe Animal Planet, incepand din septembrie. Pe patul de moarte, Alison i-a promis sotului ei ca va continua munca lui, chiar din aceasta vara, cand va merge in Chile sa aduca in sanctuar niste maimute capucin. Alison va duce visul lui Jim mai departe (asculta declaratia)

Jim Cronin ramane cu maimutele lui: ultima dorinta a fost ca cenusa sa ii fie pastrata in sanctuarul pe care l-a creat si l-a iubit.

"In ziua in care maimutele vor disparea, toti copacii o vor lua la vale." (proverb african)


Si daca Sir Charles Darwin ar mai fi trait azi, i-ar fi transmis lui Jim: “O maimuta americana dupa ce s-a imbatat o data cu Brandy, nu se va mai atinge a doua oara de el." Dormi in pace...

Oamenii au facut-o si pe asta

Un domn se plimba cu o barca. Si in buzunar avea un pistol. La un moment dat, pe langa barca au inceput sa inoate niste delfini. Domnul a zis: "Look! Dolphins!" Cei de pe barca si-au indreptat privirile inspre delfini, in acelasi timp cu gloantele din pistolul domnului.

Astfel ca astazi, la toate televiziunile, a aparut stirea cu Patru delfini impuscati in cap in sudul Californiei.

Investigatiile aduc detalii: delfinii erau toti masculi, au fost impuscati in decursul unei singure zile, un al cincilea trup a fost gasit langa San Diego; biologii cred ca inainte de a fi impuscati, delfinii s-ar fi prins intr-o plasa de pescuit.

Necropsia a dezvaluit ca delfinii erau sanatosi si cu stomacul plin de pesti. Au fost impuscati in acelasi timp, cu aceeasi arma. Aveau intre 1 si 3 gloante de acelasi calibru in aceeasi parte a capului.

Mark Oswell, purtatorul de cuvant al National Marine Fisheries Service, spune ca astfel de cazuri de delfini morti sunt neobisnuite, iar cazuri cu delfini omorati in mod deliberat nu au inregistrat niciodata. Oamenii sunt recunoscuti ca vanatori de foci, dar nimeni nu isi aduce aminte de un delfin omorat prin impuscare.

E foarte probabil ca delfinii sa fi fost impuscati in timp ce erau la suprafata apei, pentru ca ranile provocate de gloante se gasesc in zona dintre aripioara dorsala si cap si asta este zona cu care ei strapung suprafata apei.

Guvernul a oferit o recompensa de $2,500 pentru orice informatie.

Nu trag concluzii. Nici el nu trage. Trageti voi!

Dos Mosquises: insula pe care traiesc numai pui de testoase

Isla de Dos Mosquises se afla in arhipelagul Los Roques (sau Lo Roque, cum zic localnicii), in Venezuela. Accesul oamenilor nu este permis decat 2 zile pe saptamana si atunci doar daca sunt sub 31 de vizitatori.
Ghidul care ne-a intampinat era un tanar proaspat absolvent de medicina veterinara, care alesese sa paraseasca haoticul Caracas pentru o viata imobila pe insula asta indepartata. Fara lumina, fara apa dulce, intr-o cutie din lemn care servea drept casa.
Ne-a aratat 3 tank-uri cu testoase de diferite specii, ne-a spus povestea lor si ne-a invitat spre iesire. Am insistat sa imi arate si mie un pui de testoasa, pentru ca n-am vazut niciodata si am venit de la vreo 20,000 de km departare ca sa ii vad. Cu deferenta, m-a invitat din nou sa ies, motivand ca evita cat pot sa obisnuiasca puii cu prezenta umana, tocmai ca sa ii salveze de la moarte (principala cauza pentru care se aflau aici, in rezervatie si nu in mediul lor natural, adica pe plaja). Am iesit ingandurata si trista, dar cu un puternic sentiment de empatie pentru regulile pe care tocmai le respectam.





Insa... in cateva secunde, ghidul a iesit din incinta si au intrat doi ingrijitori, pe care am ramas sa ii pandesc, ca sa vad ce inseamna sa lucrezi intr-o rezervatie. Ce am vazut si ce am trait a fost pur si simplu uluitor. In jur de 15 tancuri, aproximativ 350 de turtles, toata sub 1 an de varsta, pe care ingrijitorii le luau una cate una si le spalau cu peria, pregatindu-le sa le fie schimbata apa. Aceasta operatiune avea loc o data la 2 zile si s-a dovedit a fi cea mai neasteptata indeletnicire fata de ce gandeam eu ca se intampla intr-un astfel de sanctuary.
M-am simtit ca Nica la furat cirese, cand m-a vazut unul dintre cei doi si m-a intrebat daca vreau sa ii ajut. Daca vreau! As fi ramas acolo 1 an sa ii ajut...




Iata cum i-am ajutat:

Exista o tehnica pe care trebuie sa o stapanesti ca sa speli broastele: sa le tii exact de a incheietura aripioarelor anterioare. Altfel, te musca sau te poti rani rau in coltii cornosi dimprejurul carapacei. Le spalam cu peria, le asezam in niste ladite (in care imediat adormeau), le spalam rezervoarele, puneam apa noua din mare si le introduceam din nou in "casutele" lor.

Numai puii, adica cei care aveau doar 1 luna de viata, nu i-am spalat cu peria. Peria era de 3 ori mai mare decat ei. I-am mangaiat pe fiecare dintre ei pe carapace si am facut un lucru de care mi-e rusine acum si pentru care m-ar fi dat afara un specialist biolog: am pupat mai mult de jumatate dintre ele, cand le treceam dintr-un bazin in altul... Dar asa, stiu sigur ca o sa traiesc cel putin 100 de ani de acum inainte, pentru ca macar o broscuta din cei 59 de pui va pastra urmele buzelor sau ale mainilor mele pe carapacea ei.

De ce o rezervatie? Pentru ca din 100.000 de pui care ies din oua, reusesc sa supravietuiasca 2 (doi)! Nu o sa detaliez acum de ce , pentru ca probabil a vazut toata lumea documentarele de pe Animal Planet. O sa spun doar ca, in drumul nostru inapoi, cu barca, localnicii au oprit ca sa prinda o broasca testoasa sau un caracol (ambele interzise prin lege sa fie vanate, mai ales in arhipelagul asta, care e considerat parc natural, mai ales aici, langa insula in care testoasele erau crescute, tocmai ca sa scape de la a fi pradate! Broasca nu au prins, scoica da.

Cum omorati broasca, pentru a o putea gati?

Ii retezam capul si dupa aia lovim carapacea pana se sparge...

(C) Foto: Bradut Florescu

Daca nu ar mai fi omul, probabil ca tot nu ar avea o soarta mai buna. Schimbarea de clima ameninta supravietuirea. Daca temperatura creste numai cu 2 ºC, vor aparea mai multe femele decat masculi. Daca temperatura creste cu 4 ºC, masculii vor fi eliminati definitiv.

Swim with dolphins: Venezuela

"Nadar con delfines" este un sport care se practica peste tot in lume. "Sa inoti cu delfinii" a devenit o atractie pentru turisti, pe langa bine-cunoscuta terapie cu delfinii, care se aplica oamenilor cu diferite handicapuri (o sa dezvolt intr-un post separat subiectul asta).

In Venezuela a fost a treia oara in viata mea cand m-am dus sa inot in acelasi bazin cu delfinii, intr-un parc amenajat special pentru acest scop. Nu conteaza cum arata parcul sau ca nu era nimeni in vizita (cine este interesat, pot da toate detaliile intr-un mail separat), aici voi povesti despre delfini. Am intrat in bazin numai dupa ce ni s-a facut un mini training pe un delfin de plastic, in marime naturala:

• pot intra in bazin grupuri de pana la 20 de oameni.
• nu ai voie sa intri cu solutii de bronzat sau care contin coloranti, chimicale;
• nu ai voie sa intri cu inele, lanturi, bratari sau orice ar putea rani pielea delfinilor;
• nu ai voie sa atingi delfinii in zona ochilor, a gurii, a gaurii de deasupra capului (prin care respira);
• nu ai voie sa faci alte gesturi in afara celor pe care ti le indica supraveghetorii. Normal ca am vazut numai femei cu unghii lungi si false, care incercau sa isi lipeasca nu-stiu-ce plasturi pe inele, ca sa nu lase aurul din mana, cu diferite bube pe piele... ma rog, nu vreau sa vorbesc despre oameni si ce inteleg ei din viata. Asta este un blog exclusiv despre animale.

Asa ca revin: prima "proba" a fost sa facem cunostinta cu cele doua delfinutze care erau "de serviciu" in ziua aceea. Belen si Macarena.

Belen avea 15 ani, Macarena avea 25 de ani si o zgarietura urata exact langa aripioara. O urma perfecta de unghii, exact 4 dungi, una langa alta, sangerand deja. Cand am intrebat ce e cu rana aia, mi-au raspuns ca s-o fi zgariat in joaca, prin bazin...

Aceasta prima proba, delfinii inotand incet in fata noastra, ca sa ii putem atinge, a durat cam 10 minute, din cele 20 cat tinea show-ul. In urmatoarele 5, delfinii erau pusi sa cante. Trebuia sa misti din ambele maini, ca si cum ai insuruba un bec si delfinii scoteau sunetele acelea celebre, pe care le gasesti si pe compilatiile de muzica "Sounds of Nature". De fapt, doar Macarena, Belen simula. Deschidea guritza, dar nu scotea nici un sunet. Nu am reusit sa imi dau seama daca nu ii placea sa cante sau nu se simtea tocmai bine.

Ultima proba si cea mai frumoasa (asta a depasit chiar si bucuria pe care am trait-o cu delfinii din Mexic) a fost veritabilul "sa inoti cu delfinii". Desi in Mexic una dintre regulile pe care au insistat serios supraveghetorii era sa nu atingi aripioarele delfinilor, cu atat mai putin sa tragi de ele (asadar, aceasta proba iesea in afara discutiei din start), aici, in Venezuela, delfinii erau probabil mai puternici. Bateai cu palma in apa, asta era semnul pentru ca delfinul sa vina la tine, prindeai cu ambele maini aripioara dorsala, te intindeai deasupra lui si delfinul inota cu tine. Asta a fost, intr-adevar, cea mai frumoasa experienta din lume. Daca nu as fi stiut ca exista sansa ca pe delfin sa il doara, daca nu ar fi fost toti oamenii care se hlizeau si strigau, daca nu as fi fost om, ci pasare... Da, m-am gandit la filmul lui Luc Besson si m-am mustrat pentru ca, atunci cand am vazut filmul pentru prima data, am zis despre Jacques Mayol ca a fost un autist, un alienat, daca a putut sa prefere delfinii oamenilor. Inotand cu delfinii - la propriu - am simtit cat de usor e sa ai incredere in ei si sa ii lasi sa te duca...

A durat putin, mult prea putin. Delfinii au capatat bucati de peste in tot timpul asta. Erau programate 3 show-uri de acest gen pe zi. Intrarea pentru o singura persoana costa 50 USD. Asadar, la o singura tura castigau 1.000 USD. Delfinii fusesera adusi de la un circ. Ca si cum aici nu erau tot la circ. Stiu ca suna ingrat: nu sunt de acord sa ii tina acolo, dar m-am dus sa inot cu ei. Da, m-am dus, pentru ca "between what you know and what you wish, lies the secret of the Big Blue."

You go down to the bottom of the sea, where the water isn't even blue anymore, where the sky is only a memory, and you float there, in the silence. And you stay there, and you decide, that you'll die for them. Only then do they start coming out. They come, and they greet you, and they judge the love you have for them. If it's sincere, if it's pure, they'll be with you, and take you away forever.

Vacanta in Venezuela (1) Guanaguanare Pescarusul care zambeste

Prima pasare pe care am vazut-o dupa ce am pashit pe tarmul Marii Caraibilor a fost un pescarus foarte galagios, care se evidentia sarind din pelican in pelican si cautandu-i in cioc. E cunoscut ca pescarusul care rade, pentru ca sunetele stridente pe care le scoate seamana cu un ras de copil.

Guanaguanare, cum am aflat ulterior ca se numeste, este un pescarus care apare pe tarm odata cu rasaritul soarelui si dispare abia dupa apus, in padurile de mangrove, unde isi adaposteste puii si cuibul. Intre orele 6 si 12 ale diminetii, singura lor grija este sa se tina (la propriu) de capul pelicanilor care pescuiesc, cu gandul ca or prinde si ei o bucatica dintr-un peste. De fiecare data cand pelicanul prinde un peste mic, cel putin 2 pescarusi guanaguanare ii sar pe cap, il ciugulesc de cioc si fac un zgomot infernal, de parca ar vrea sa il innebuneasca cu galagia, astfel incat sa dea drumul pestelui. Niciodata, dar absolut nici O data, nici un pelican nu reactioneaza agresiv. Desi aceasta vanatoare dureaza ore intregi si nu exista data in care pelicanul sa bage ciocul in apa dupa un peste si macar un guanagunare sa nu fie pe capul lui, ciugulindu-l si hulindu-l, pelicanii nu ii gonesc, nu ii ciupesc, nici macar nu scutura din pene, ca sa ii alunge.

Pe la ora 12, cand temperaturile ating 45 de grade, pelicanii se asaza pe pietre sau pe barci si se odihnesc. Atunci, pescarusii guanagunare raman fara rost. Sunt foarte abatuti, foarte dezolati, dezorientati, stau nemiscati pe plaja si scot din cand in cand cate un sunet razboinic, de parca ar spune: "hai, capul la fund!"

Asta a fost clipa in care am ales sa ma apropii si sa ii hranesc pe guanaguanare. Cu creveti, peste, alune si morcov fiert. Iata ce a iesit:

Cel mai frumos moment din toate a fost cand din zecile de pasari care zburau in jurul meu si piuiau s-a auzit un sunet puternic, distinctiv, cu multa personalitate. Parea cineva care isi revendica drepturile sau ma cearta pentru ce fac: era un guanaguanare schiop. "Schiopila", ca asa mi-a venit sa ii spun atunci. O baracuda ii mancase un picior. Am aflat mai tarziu ca multi dintre ei apuca soarta asta. Si ca exista in padure unii fara nici un picior, pe care ii ingrijesc iubitele sau copiii lor, care fac zeci de drumuri intr-o zi, de la mare in padurea de mangrove si inapoi, ca sa le duca in cioc cate un graunte sau o bucatica mica de peste.

Daca ar fi sa ii spun unui guanaguanare acum ceva, i-as spune: "Va rog sa imi pastrati secretul! Sa nu se afle niciodata ca, in ziua aia, la restaurant, v-am dat voua toata portia de shrimpi..."

Vreau sa cumpar si eu o maimuta

Pielea asta de tigru costa mai putin decat o pereche de cizme din piele de tigru. Cine o are de vanzare, poate sa castige pentru una singura mai mult decat salariul pe un an!






Femelele urangutan - mamici sunt omorate de localnici, ca sa li se poata lua puii. Ei sunt impachetati ca in poza alaturata si sunt vanduti pentru spectacole dedicate turistilor sau colectionarilor de animale exotice. Asta daca nu mor pana la expediere, in cutiile carton stramte si neaerisite. Urangutanul din poza e mort...




Maimutele astea sunt vandute ca pet-uri. Dupa ce li se extrag caninii, ca sa nu raneasca foarte grav atunci cand musca. Doua asemenea cazuri se regasesc si in gradina zoologica de la Baneasa. Una a fost adusa de stapanul ei, care era oripilat de comportamentul maimutei care devenise foarte agresiv de la o vreme. Cat statea cu nevasta lui acasa, era totul ok. Cand intra el in casa, maimuta incepea sa se agite si sarea pe nevasta: o tragea de par, o musca, pana la a incerca sa o muste de jugulara. De gelozie, probabil... Sau poate pentru ca e animal si nu o jucarie?



1 din 3 broaste testoase este omorata pentru a fi gatita. In imaginea alaturata este o testoasa vie, care se zbate indaratul geamului unui restaurant care face reclama la un fel de mancare.

Testoasa este omorata in fata clientului si apoi pusa in farfurie!!! Iar carcasa o au unii dintre noi in case, ca scrumiera...


Elefantii sunt omorati ca sa li se ia coltii si sa fie vanduti, desi comertul cu fildes este considerat ilicit. De parca cel cu droguri sau cu arme ar fi legal si, totusi, that makes the world go round...


Tot in categoria asta - omoram un animal, ca sa folosim 1% din el - intra si rechinii, de la care se folosesc doar inotatoarele, pentru supa de aripioare de rechin (China).


Cand a murit Steve Irwin, intepat de o pisica-de-mare, am zis "ce ingrata soarta...el, care le-a iubit atat". Dar acum imi dau seama de ce. Daca ar fi murit in felul asta unul dintre oamenii de mai sus, ne-am fi bucurat ca a avut aceeasi soarta cu a animalelor pe care le chinuie. Normal ca Steve a murit asa, pentru ca el era un animal...

Ultimul delfin moare acum, in timp ce scriu

In 2004 mai erau 13 delfini Baiji!
In expeditia din noiembrie 2006, nu a mai fost gasit nici unul.
Daca nu au murit toti, simt ca ultimul se pregateste sa moara cat scriu eu postul asta.

Specia asta este una din cele 4 care traiesc in ape dulci. Boticul lui lung a aparut ca o necesitate de adaptare la apele maloase si intunecoase ale fluviului Yangtze (China), unde vederea nu poate fi folosita pentru orientare sau gasirea mancarii.

Motivele pentru care au disparut sunt dezvoltarea infrastructurii maritime pe fluviu, pescuitul cu explozibili sau in exces, coliziunea cu vase mari sau poluarea apei. Asa arata mediul lui natural in urma cu 100 de ani:

Asa arata acum:

Nu vreau sa fie un necrolog, dar scriu cu mare durere. Dispare un delfin pe care nu am apucat sa il vad si nu o sa pot sa il mai vad niciodata. E ca si cum as fi cazut pe pamant in clipa in care ultimul om disparea. Doar cu cateva clipe inainte sa ajung sa il vad si eu. Ma simt ca un extraterestru.

Se zice ca delfinul Baiji ar fi reincarnarea unei printese care a fost inecata in fluviu de familia ei, pentru ca a refuzat sa se marite cu un om pe care nu il iubea. Acum, cand delfinii au disparut, oare in ce se vor reincarna? Oare in oameni care omoara delfinii?

Te rog, ultim delfin Baiji, nu muri!

...Ei, lasa, ca poate face Disney un nou Nemo, ca sa te cunoastem si noi...