3%, test: Beware of the wild animal!

Mereu m-am intrebat pentru cine o fi pus semnul asta. Cine a avut mai mult de suferit de pe urma animalului salbatic, cine e pe cale de disparitie?

V-as ruga sa faceti testul de mai jos, ca sa aflati ce sunteti: om sau animal.

1. Cine considera carnea de om o delicatesa?

a) omul

b) animalul (nici macar rechinul, despre care se stie ca “innebuneste” cand simte sange de om, nu are o slabiciune pentru carnea de om. Daca ar fi sa aleaga intre un peste, un om sau un alt animal terestru, nu ar sta pe ganduri: ar allege pestele, asa cum omul ar allege sa scape).

2. Cine se joaca fotbal cu pisici vii?

a) omul

b) animalul

3. Cine pune capete de animal pe pereti, ca semn al suprematiei?

a) omul

b) animalul

4. Cine foloseste parti din animale ca leacuri in medicina traditionala?

a) omul

b) animalul

5. Cine distruge pamanturile si lasa animalele fara case?

a) omul

b) animalul

6. Cine loveste caii cu toporul in cap, ca sa se razbune ca nu alearga mai repede?

a) omul

b) animalul

7. Cine sparge carapacele testoaselor (cand ele sunt inca vii), ca sa isi imbunatateasca puterea sexuala?

a) omul

b) animalul

8. Cine omoara tigrii si ursii, ca sa faca din blana lor covor in living?

a) omul

b) animalul

9. Cine omoara toate animalele, ca sa faca haine de care sa se dezbrace?

a) omul

b) animalul

10. Cine e cel mai mare dusman al omului?

a) omul

b) animalul

Rezultatele testului:

Mai multi de a): Sunteti animal.

Stiti care e cel mai mare dusman, stiti ce poate sa se intample cand apare omul, feriti-va in continuare de el. Cand vedeti semnul “Beware of the wild animal”, ganditi-va cum sa veniti in ajutor animalelor din imprejurimi.

Sfatul nostru: de azi inainte purtati un tricou pe care sa scrie

“Sunt un animal salbatic. Feriti-ma!”

Mai multi de b): Sunteti animal.

Daca ati raspuns la toate intrebarile de mai sus cu “animalul”, inseamna ca asa stiti dumneavoastra ca se cheama omul. Pentru un animal, celelalte animale nu au nume, sunt doar “animale”.

Sfatul nostru: de azi inainte purtati un tricou pe care sa scrie

“Sunt un animal. La fel ca si tine.”

3%, capitolul 4: Stramosii nostri

Darwin spune ca ne tragem din maimute. Asta inseamna ca un individ norocos si-a fortat conturul de maimuta si si-a pus numele “om”. Daca s-ar fi oprit aici, n-ar fi fost nici o problema.

Eu cred ca nu ne tragem dintr-un animal anume, ci ca omul este doar un alt animal. E adevarat, cu comportament deviant.

Pamantul poate sa duca toate animalele. In apa, in aer, in pamant sau sub pamant, fiecare are locul lui. Omul, insa, singurul animal al carui numar creste, pare ca nu incape, motiv pentru care incearca sa isi faca loc si in apa si in aer si in pamant, desi stie ca singurul loc care o sa ii ramana, de fapt, va fi sub pamant. Am incercat sa fac scuba-diving. Nu mi-a placut. Sau, cum se intampla si cu alte “prima data”, conteaza cu cine o faci. Instructorul care mi-a predate prima lectie m-a dus din prima la 15 metri adancime. Mi-a fost rau, frica, groaza. Nu mai vreau sa incerc. Si atunci si de multe ori de atunci, cand am facut snorkeling, ca sa vad pestii colorati, am simtit cum sunt in vizita. Ma simteam un pic jenata ca intru peste pesti asa, fara invitatie, ca fac valuri aiurea, ca nu pot sa spun “scuzati-ma”, fara sa imi intre apa in nas. Daca nu am fi doar un alt animal, pestii s-ar opri si s-ar minuna. S-ar uita, ar inota si s-ar uita din nou, uluiti ca vad minunea cu ochii, onorati ca le-a fost dat sa intalneasca omul. Dar nu, pestii se comporta in prezenta omului la fel cum se comporta cand vad un delfin, o caracatita, un calut de mare sau o broasca testoasa.

Broasca testoasa. Cred ca la noua Judecata de Apoi, Dumnezeu o sa vina sa faca un nou tur de scrutin: pe cine sa alegem sa fie “omul” pentru urmatoarele mii de ani, pe Pamant? Broasca testoasa o sa iasa din primul tur, fara eforturi.

In Turtle Island, in Malaezia, exista o crescatorie de broaste testoase. Oamenii ajuta femelele de broasca testoasa sa depuna oua, ulterior le colecteaza, le “planteaza” in nisip si cand eclozeaza puisorii, ii elibereaza in mare. Deci, si aici, broasca si puii ei se poarta cu omul de parca ar fi de-o seama. Din nou cred, mai cu seama in cazul broastelor, care traiesc cel mai mult dintre toate animalele inventate, ca daca omul ar fi ceva nemaivazut si nemaiintalnit, broasca ar lua-o la fuga sa anunte ca n-a trait degeaba 100 de ani: a intalnit Omul! Numai ca nu se intampla asa, dimpotriva, broasca sta langa om si naste. Si ii permite omului sa puna mana pe ouale fierbinti, proaspete, stiind ca asta inseamna o sansa in plus de supravietuire pentru puii ei.

Macacul poate fi maimuta lui Darwin. Daca e sa fie cineva stramosul omului, maimuta asta trebuie ca este, date fiind asemanarile perfecte. Macacii se purica fara incetare. Ce fac toti conducatorii auto in traffic? Se cauta in nas. Macacii fura telefoanele mobile din mainile turistilor. Iti smulg mancarea din mana. Te trag de par sau te musca, daca nu le dai ce vor sa aiba. Se imperecheaza oricand, oriunde si cu oricine. S-au intalnit cazuri in care masculul dominant a penetrat o catea care se intampla sa treaca prin teritoriul lui. Mai e nevoie sa dau exemple din lumea noastra?

Macacul se uita la om fara nici un pic de uimire. Se apropie de el fara teama, sta cu el la masa, ia mancare direct din mana lui, oare asa s-ar purta un animal, daca ar avea sansa unica sa dea nas in nas cu fiinta superioara? Nu, in mod clar ar deveni cucernica, ar tine privirea in pamant, ar simti nascandu-se dorinta arzatoare sa se faca om cand va fi mare.

Animalele nu sunt stramosii nostri. Sunt doar termenul de comparatie, care daca ar lipsi, nu am mai sti ce suntem. Noi suntem oameni, nu ca ele, animale.

Daca animalele nu ar fi existat, noi cine eram? Cum ne numeam? Fata de cine eram fiinta superioara?

3%, capitolul 3: Acasa

Borneo este – adica – insula in care s-a filmat “Anaconda”. Filmul ala cu Jennifer Lopez, in care o anaconda ii mananca pe toti cei aflati la bordul barcii, “along the river”.

Doar o mica nepotrivire: anaconda nu a trait niciodata in Borneo. In schimb, a trait candva omul, asa cum era el inainte sa iasa din padure.

Orang Utan inseamna Omul Padurii. Doar 3% in plus ne-a trebuit si iata-ne acum, oamenii oraselor, oamenii masinilor, oamenii armelor, oamenii care distrug padurile.

Probabil ca e greu sa intelegem in goana dupa bani sau dupa barbati-cu-bani ce legatura avem noi cu maimutele, dar sunt sigura ca daca am renunta la 1 din cei 3%, nu am mai fi singuri, nu ne-ar mai fi foame, nu ne-ar mai fi frica.

Orangutanul s-a nascut in copac...

... dintr-o mama care l-a tinut in brate, strans lipit de ea, zi si noapte, pentru macar primii 5 ani din viata. In acest timp a invatat sa se catere pe trunchiuri, sa “mearga” din creanga in creanga, sa manance si mai ales ce sa manance, sa isi faca cuib, dar, mai ales, sa iubeasca. Nu stiu cum suna si nici nu ma intereseaza foarte tare, numai ca la Sepilok Rehabilitation Orang Utan Center am invatat marea lectie despre iubire.

Am ajuns seara, pe la 6 si, din pacate, nu mai puteam intra in rezervatie. Orangutanii sunt hraniti de 2 ori pe zi de catre rangeri, o data la ora 10 dimineata si inca o data la ora 4, la amiaza. Banane, rambutan, bambus, lapte, niciodata carne sau dulciuri. Cei care vin sa manance inseamna ca nu sunt complet adaptati, inseamna ca depind inca de oameni, asta fiind unul dintre motivele pentru care stafful de la centru le permite turistilor sa stea in preajma orangutanilor, in timpul sesiunilor de hranire. Am adormit foarte greu, necajita ca e nevoie sa astept inca vreo 10 ore, ca sa pot sa ii vad.

A doua zi am fost surprinsa sa vad ca centrul nu era deloc o “gradina zoologica” sau un parc tematic, asa cum imi era teama ca o sa gasesc, ci o padure aparata din toate puterile, pentru ca oamenii ei sa nu fie exterminati, sa nu dispara pentru totdeauna.

Deosebit de ce vazusem pana atunci era ca, totusi, vizitatorii se purtau cu consideratie. Nu urlau, nu alergau, nu aruncau cu seminte. Se comportau de parca erau acasa. Zambeau, fotografiau, plecau.

Padurea si oamenii ei nu seamana cu nimic altceva: nu seamana cu “Cartile Junglei”, cu “Nemo”, cu “Anaconda” sau cu “Lord of the rings”. Oamenii de la bloc isi pierd graiul cand ajung “acasa”. De frica, de emotie, de bucurie sau, poate, au un deja-vu. Poate ca pornesc la drum, poate simt ca au ajuns, poate isi aduc aminte sau poate ca diferenta de 3% se estompeaza.

Rezervatia Sepilok OrangUtan Rehabilitation Center este “ca acasa”. “Ca” si nu “acasa”, pentru ca “doua picioare” a intrat candva in padure si le-a pus pe fug ape “patru picioare”. Acum, tot “doua picioare” incearca sa aduca inapoi “patru picioare”. In partea asta de padure, orangutanii sunt protejati: sunt tinuti sub supraveghere, sunt ingrijiti in caz de vatamare, sunt hraniti, sunt monitorizati, sunt ajutati sa nu dispara. Orfani nu s-au mai inregistrat de mult in zona, ceea ce reprezinta un semn bun, inseamna ca mamele nu mai sunt vanate. Nu se inregistreaza nici orangutani raniti, ceea ce inseamna ca “douapicioare” nu mai cauta maimute ca sa le vanda la albi, dar poate, in acelasi timp sa insemne si ca nu mai da gres.

In fiecare zi, la ora 10 si la ora 15, se aud batai de bambus in padure. Rangerii lovesc intre ele bucati de bambus, semnul de “masa e servita” pentru orangutanii neadaptati. Nu vin toti la masa. Cei care nu vin sunt bucuria ingrijitorilor, si nu pentru ca au mai putine guri de hranit, ci pentru ca asta inseamna ca si-au gasit acasa, nu mai au nevoie de om sau de ajutorul lui. Cei care apar la masa sunt ori neadaptatii, cei care nu reusesc sa isi procure hrana prin fortele proprii, ori iubaretii, cei care nu pot rezista fara afectiunea oamenilor.

Fiind crescuti si ingrijiti de oameni, vor avea nevoie toata viata de aceasta apropiere. Puii abandonati sfarsesc rapid si nu neaparat pentru ca nu se pot hrani, ci mai ales pentru ca nu au un piept de care sa se agate si in care sa auda cum bate o inima. Rangerul din imaginea urmatoare munceste la centru de 17 ani. 10 ani si i-a petrecut cu puii. Dupa 10 ani, sotia lui i-a zis “maimutele sau noi”. A fost nevoit sa renunte la munca cu puii si acum a fost mutat la centrul de informare turistica.

- Cum e sa tii in brate un pui de orangutan?

- E ca si cum ti-ai tine la piept copilul. Tin minte ca sotia mea era insarcinata si a venit intr-o zi la centru. Eu tocmai faceam ecografie la o femela gestanta in 6 luni. Sotia a scos rezultatele ei de la doctor si credeti-ma, nu stiam care e maimuta si care e copilul meu.

- Ce a ramas in sufletul dumneavoastra, dupa atatia ani de munca aici?

- Durere. De aia am si cerut transferul de la pui. De cate ori eliberam unul, nu mai eram om luni intregi. Plangeam nopti in sir, de asta mi-a si zis sotia mea la un moment dat ca vrea sa divorteze.

- De ce sufereati? Nu e normal sa le dati drumul?

- Stiti, e ca si cum te paraseste iubita. Nu ii iubesti ca pe copiii tai, ca iti dai seama ca sunt animale. Dar felul in care te iubesc ei pe tine, te fac sa te simti ca ti-ai pierdut marea iubire, de fiecare data cand ii eliberezi in padure. Nu am mai suportat.

- Va pare rau acum?

- Nu. Sunt mult mai linistit. Acum mai ajung si eu acasa. Pana acum, acasa pentru mine insemna padurea si orangutanii ei.

3%, capitolul 2: Cate-o maimuta pentru fiecare

Exista 3 maimute mari din care Darwin a indraznit sa spuna ca se trage omul. Gorila si cimpanzeul traiesc numai in Africa. Orangutanul traieste numai in Borneo.

Si atat.

Doar 3, desi cred ca oamenii seamana mult mai degraba cu macacii - maimutele galagioase si furacioase. Nu zici?

Din avionul care te duce in Borneo, imediat dupa ce ajungi deasupra uscatului, simti ca ti se umple sufletul cu aer si cu hrana. Padure, padure, padure… te ia ameteala de la atata verde si atata viata, pana la un moment dat, cand incepi sa simti o usoara modificare a senzatiilor, de parca incepe sa se faca ceata. Alt peisaj, si nu ma refer la parcelele intinse deforestate, pe care acum oamenii cultiva orez sau alte “ale gurii”, ma refer la o imagine de carte postala, de altfel, dar total nepotrivita aici: paduri de palmieri. Mari. Multe. Intinse. Ele sunt de vina pentru multe, saracele. Pentru incalzirea globala, pentru gaura de ozon, pentru disparitia speciilor, pentru moartea orangutanilor. Si pentru imbogatirea a vreo 3% din smecherii zonei.

Jungla nu inseamna padure de palmieri. Inseamna casa pentru animale. Padurea de palmieri inseamna sursa de venit pentru oameni. Din fructele de palmier se extrage uleiul, care serveste acum ca biodiesel, "benzina viitorului", solutia gasita de Bush - de fapt, saracul, el nu are decat vina de a le cere specialistilor lui sa inventeze o alternativa la petrolul din ce in ce mai scump al arabilor. Uleiul de palmier polueaza mai mult decat benzina si motorina.

Fie ca sunt “intreprinzatori privati”, adica oameni saraci care au taiat copaceii din gradina si in loc au pus 3-4 palmieri, cati incapeau, ca sa faca astfel rost de niste gologani in plus; fie ca sunt mari intreprinzatori, care iau pamanturile de la oameni, planteaza zeci de mii de palmieri si dau, la recolta, o cota parte din profit. Oricum ar fi, toata lumea o face pentru bani. Ce se intampla cu animalele pe care le gasesc prin padurea pe care o taie? Le mananca, cum e cazul varanilor; le tin in custi, cum e cazul pasarii-rinocer, macacilor sau veveritelor sau le vand pe bani multi, cum e cazul rinocerilor, elefantilor-pitic sau…orangutanilor!

Din pacate, in padurile nou aparute de palmieri, animalele de mai sus nu mai traiesc. Din diferite motive, dar cel mai important este acela ca in aceste paduri omul e prezent tot timpul (sa culeaga, sa taie, sa replanteze). Alte motive ar fi ca nu se pot face cuiburi in palmieri, ca nu e mancarea potrivita, ca nu exista varietate, care sa permita varietate si la speciile de animale.

Ma plimbam cu masina si numaram zeci de kilometri de paduri de palmieri. Culmea, in zonele in care padurea fusese taiata si fusesera plantati in loc palmieri, vedeam lastari de jungla: padurea tropicala se incapatana sa traiasca, sa se regenereze. Rezistau doar pana veneau oamenii a doua oara, atunci erau taiati, ca sa nu strice plantatia. Copacii din jungla cresc inalti si puternici, asa ca lupta pentru supravietuire este pierduta din capul locului…sau castigata, depinde cu cine tii… Palmierii imbatranesc si ei, moment in care sunt taiati si se planteaza unii noi; acest procedeu este considerat una din cele mai mari amenintari ecologice: pamantul in care se planteaza si replanteaza palmieri ani de-a randul isi pierde nutrientii si devine in scurt timp arid, nefertil, inutil.

Indonezia este al doilea mare producator de ulei de palmier dupa Malaezia, desi are mult mai mult pamant deforestat special pentru planbatii. Cele 2 tari asigura 85% din productia mondiala. Specialistii de mediu estimeaza ca 17 milioane de hectare au fost defrisate in Indonezia, dar numai 6 milioane au fost plantate. Restul asteapta. Numai ca padurea e moarta.

Asa au inceput sa dispara orangutanii. Pentru ca azi, din casa lor de odinioara, sa mai ramana cam... 3%.

Muncitorii pe plantatii omoara orangutanii, ca sa ii opreasca astfel sa le manance copaceii proaspat saditi. Stiu ca nu ati vrea sa vedeti imagini neplacute, dar daca nu vedeti, nu o sa vada nimeni. Impuscati in cap sau injunghiati cu cutite aruncate de la distanta:

Nici unul dintre muncitori nu a fost arestat.

In timp ce unii ii apara in rezervatii, altii ii omoara.






Cand eram acolo, la Sepilok, am auzit urmatoarea poveste:
un rus bogat a venit cu fetita lui de cativa anisori sa ii arate orangutanii. Copilul a fost atat de impresionat, incat a inceput sa planga. Tatal a interpretat reactia fetitei in felul in care a putut si a spus:

- "I have money. Big money. I want to buy the orangutan!".
Cand a aflat ca nu se poate, a spus:

- "Then I will buy the forest. And everything in it."


... cate-o maimuta pentru fiecare.
Dar ce se intampla cand un "Fiecare" vrea toate maimutele??? Ca sa se joace copilul lui cu ele. Iar cand se satura, sa le omoare.
Si daca, dupa ce le-a omorat, isi da seama ca a gresit, sa faca o rezervatie in care sa le apere.

3%, capitolul 1: Lumea care suntem

Lumea in care traiesc mi se pare din ce in ce mai mica. Si asta nu pentru ca n-ar fi pamantul de ajuns, ci pentru ca e plin de picioare. De marimi si mirosuri diferite, in fiecare zi mai multe picioare. Care sting un chistoc pe strada, lovesc un catel in fund, strivesc un gandac scarbos de bucatarie, calca iarba de langa semnul “nu calcati pe iarba”, apasa pedala de acceleratie a unui BMW sau, cel mai nobil, suporta un masaj reflexologic, care sa relaxeze creierul si inima.

Picioarele moderne o iau pe urmele incasilor sau joaca fotbal cu orfanii din Africa. Picioarele feminine nu mai ies ostentativ din fuste mini, ci acum se imbraca cu ciorapi/colanti/iegari si se asaza provocator in pozitia Sharonstone. Picioarele de bunici se tarasc pana la piata, in gumarii care acum se numesc “crocsi”. Prea multe picioare, ca sa mai ramana loc si pentru cap. Prea multi pasi, ca sa ramana liber drumul spre inima. Si acum nu pot sa nu imi pun intrebarea groaznica: oare cum ar fi aratat lumea, daca aveam fiecare cate patru picioare?!!?!

Am intrat in gradina zoologica din Bucuresti dupa multi ani, cu gandul sa vad maimutele. Era primavara devreme si abia li se deschisesera tarcurile de afara. Ultima cusca din padoc era o incapere cat o baie dintr-o garsoniera, foarte intunecata, cu gratii la fereastra, prin care nu am reusit sa deslusesc nimic. Cu o senzatie de amar ca s-a terminat cand abia incepuse, am dat sa ies. O ingrijitoare a strigat dupa mine:

- Acolo e cimpanzeul.

M-am intors brusc si mi-am afundat ochii si nasul in fereastra intunecata. Tot nu se vedea nimic. Doamna a avut atata bunavointa si mi-a deschis usa. Prima intalnire cu Felix, un mascul cimpanzeu de 37 de ani, a fost clipa in care a inceput lupta: doar 3% sa fie de vina pentru tot?

Felix s-a nascut la zoo, dintr-o familie de cimpanzei celebri de la Circul din Viena. A mai avut o sora, care a murit cu cativa ani in urma. A plans-o timp de 3 zile, nu a mancat, nu a baut, a stat aplecat asupra ei si a plans-o. Nu a permis nici unui ingrijitor sa se apropie de ei. Nu a vrut hrana, nu a vrut decat sa stea cu sora lui si poate sa ii spuna ce sa faca pe lumea cealalta a animalelor. Statea pe niste drugi de fier si cateodata, cand urmele de pe corp deveneau dureroase, se aseza pe un cauciuc de masina.

Cand amortea si acolo, se invartea in celula, pentru ca nu era loc de brahiatie. Si se gandea. Am stat mai mult de 1 ora si am plans. Ingrijitoarea nu stia ce sa faca, dar nici nu indraznea sa intrebe de ce plang. Statea langa usa si vietuia, tacuta. M-am uitat in ochii lui minute in sir, in timp ce incercam sa imi strecor cateva degete printre gratii, ca sa il pot mangaia. Dupa multa vreme am aflat ca primul lucru pe care nu trebuie sa il faci in apropierea unei maimute mari este sa te uiti fix in ochii lor. Asta inseamna ca ii declari razboi, inseamna agresiune pe fata.

In Olanda, acum cateva luni, Gorila Bokito a sarit din tarcul ei de la gradina zoologica din Rotterdam si a fugarit o doamna prin toata gradina zoologica, pentru ca aceasta venea cate 4 zile pe saptamana, timp de mai multe luni si se holba ore in sir la ea. Femeia a avut peste 100 de muscaturi pe corp si bratul fracturat. Gorila avea 11 ani si 180 kg. Specialistii in comportament au declarat ca gorilla a avut o criza de furie, pentru ca era privita in mod constant si se simtea amenintata.

De atunci, tarcul lui Bokito are oglinzi reflectorizante, astfel incat animalul nu mai poate vedea in afara, cu atat mai mult cu cat de la eveniment incoace numarul vizitatorilor creste in fiecare zi.

Felix nu a facut ca gorila Bokito. M-a suportat. Cu 3% in minus fata de mine, a simtit ca nu mai judec limpede si mi-a intins o mana de ajutor. Si mi-a lasat-o intinsa, pana la plecare.

Am incercat sa fac rost de niste bani, ca sa demarez constructia unui tarc potrivit pentru un cimpanzeu: cu iarba, cu copaci, cu jucarii, cu aer. Cimpanzeul este cel mai social dintre maimutele mari, lui ii place sa fie inconjurat permanent de prieteni, nu poate sa traiasca singur. Daca nu puteam sa ii aduc un prieten sau o fetita, macar o creanga de care sa se agate.


Conducerea gradinii m-a asigurat ca intentia mea este inutila, deoarece ei asteapta ca din moment in moment sa fie dati afara de acolo, pentru ca pamantul pe care se afla gradina este revendicat. Asa ca nici vorba de constructii sau amenajari noi. In proportie de 97%, oamenii trebuie sa isi ia animalele in carca si sa gaseasca alt loc. Cei 3% care ne mai raman noua, or fi de ajuns sa schimbe lumea care sunt?!...

Orang Utan - cea mai mare reusita a lui Dumnezeu

Sunt inca in Malaezia. In fiecare zi in care am fost sa vad orangutani, ceva miraculos s-a intamplat. In fiecare zi. Voluntarii si rangerii mi-au zis intr-o zi: nimeni, nicaieri, nu a surprins pe pelicula secventele pe care le-ai filmat, pentru ca nimeni nu a avut rabdare sa stea cu ei atat de mult. Nu conteaza, nu am nici un merit: ei au toate meritele. Astea sunt minunile lumii. Ale lumii vii si asa cum am vrea sa fii...

Asteptati-ma. Voi povesti lucruri absolut incredibile despre animale. Incredibil. Cred ca am rostit cuvantul "incredibil" de sute de ori de cand am ajuns aici.