3%, capitolul 4: Stramosii nostri

Darwin spune ca ne tragem din maimute. Asta inseamna ca un individ norocos si-a fortat conturul de maimuta si si-a pus numele “om”. Daca s-ar fi oprit aici, n-ar fi fost nici o problema.

Eu cred ca nu ne tragem dintr-un animal anume, ci ca omul este doar un alt animal. E adevarat, cu comportament deviant.

Pamantul poate sa duca toate animalele. In apa, in aer, in pamant sau sub pamant, fiecare are locul lui. Omul, insa, singurul animal al carui numar creste, pare ca nu incape, motiv pentru care incearca sa isi faca loc si in apa si in aer si in pamant, desi stie ca singurul loc care o sa ii ramana, de fapt, va fi sub pamant. Am incercat sa fac scuba-diving. Nu mi-a placut. Sau, cum se intampla si cu alte “prima data”, conteaza cu cine o faci. Instructorul care mi-a predate prima lectie m-a dus din prima la 15 metri adancime. Mi-a fost rau, frica, groaza. Nu mai vreau sa incerc. Si atunci si de multe ori de atunci, cand am facut snorkeling, ca sa vad pestii colorati, am simtit cum sunt in vizita. Ma simteam un pic jenata ca intru peste pesti asa, fara invitatie, ca fac valuri aiurea, ca nu pot sa spun “scuzati-ma”, fara sa imi intre apa in nas. Daca nu am fi doar un alt animal, pestii s-ar opri si s-ar minuna. S-ar uita, ar inota si s-ar uita din nou, uluiti ca vad minunea cu ochii, onorati ca le-a fost dat sa intalneasca omul. Dar nu, pestii se comporta in prezenta omului la fel cum se comporta cand vad un delfin, o caracatita, un calut de mare sau o broasca testoasa.

Broasca testoasa. Cred ca la noua Judecata de Apoi, Dumnezeu o sa vina sa faca un nou tur de scrutin: pe cine sa alegem sa fie “omul” pentru urmatoarele mii de ani, pe Pamant? Broasca testoasa o sa iasa din primul tur, fara eforturi.

In Turtle Island, in Malaezia, exista o crescatorie de broaste testoase. Oamenii ajuta femelele de broasca testoasa sa depuna oua, ulterior le colecteaza, le “planteaza” in nisip si cand eclozeaza puisorii, ii elibereaza in mare. Deci, si aici, broasca si puii ei se poarta cu omul de parca ar fi de-o seama. Din nou cred, mai cu seama in cazul broastelor, care traiesc cel mai mult dintre toate animalele inventate, ca daca omul ar fi ceva nemaivazut si nemaiintalnit, broasca ar lua-o la fuga sa anunte ca n-a trait degeaba 100 de ani: a intalnit Omul! Numai ca nu se intampla asa, dimpotriva, broasca sta langa om si naste. Si ii permite omului sa puna mana pe ouale fierbinti, proaspete, stiind ca asta inseamna o sansa in plus de supravietuire pentru puii ei.

Macacul poate fi maimuta lui Darwin. Daca e sa fie cineva stramosul omului, maimuta asta trebuie ca este, date fiind asemanarile perfecte. Macacii se purica fara incetare. Ce fac toti conducatorii auto in traffic? Se cauta in nas. Macacii fura telefoanele mobile din mainile turistilor. Iti smulg mancarea din mana. Te trag de par sau te musca, daca nu le dai ce vor sa aiba. Se imperecheaza oricand, oriunde si cu oricine. S-au intalnit cazuri in care masculul dominant a penetrat o catea care se intampla sa treaca prin teritoriul lui. Mai e nevoie sa dau exemple din lumea noastra?

Macacul se uita la om fara nici un pic de uimire. Se apropie de el fara teama, sta cu el la masa, ia mancare direct din mana lui, oare asa s-ar purta un animal, daca ar avea sansa unica sa dea nas in nas cu fiinta superioara? Nu, in mod clar ar deveni cucernica, ar tine privirea in pamant, ar simti nascandu-se dorinta arzatoare sa se faca om cand va fi mare.

Animalele nu sunt stramosii nostri. Sunt doar termenul de comparatie, care daca ar lipsi, nu am mai sti ce suntem. Noi suntem oameni, nu ca ele, animale.

Daca animalele nu ar fi existat, noi cine eram? Cum ne numeam? Fata de cine eram fiinta superioara?

3%, capitolul 1: Lumea care suntem

Lumea in care traiesc mi se pare din ce in ce mai mica. Si asta nu pentru ca n-ar fi pamantul de ajuns, ci pentru ca e plin de picioare. De marimi si mirosuri diferite, in fiecare zi mai multe picioare. Care sting un chistoc pe strada, lovesc un catel in fund, strivesc un gandac scarbos de bucatarie, calca iarba de langa semnul “nu calcati pe iarba”, apasa pedala de acceleratie a unui BMW sau, cel mai nobil, suporta un masaj reflexologic, care sa relaxeze creierul si inima.

Picioarele moderne o iau pe urmele incasilor sau joaca fotbal cu orfanii din Africa. Picioarele feminine nu mai ies ostentativ din fuste mini, ci acum se imbraca cu ciorapi/colanti/iegari si se asaza provocator in pozitia Sharonstone. Picioarele de bunici se tarasc pana la piata, in gumarii care acum se numesc “crocsi”. Prea multe picioare, ca sa mai ramana loc si pentru cap. Prea multi pasi, ca sa ramana liber drumul spre inima. Si acum nu pot sa nu imi pun intrebarea groaznica: oare cum ar fi aratat lumea, daca aveam fiecare cate patru picioare?!!?!

Am intrat in gradina zoologica din Bucuresti dupa multi ani, cu gandul sa vad maimutele. Era primavara devreme si abia li se deschisesera tarcurile de afara. Ultima cusca din padoc era o incapere cat o baie dintr-o garsoniera, foarte intunecata, cu gratii la fereastra, prin care nu am reusit sa deslusesc nimic. Cu o senzatie de amar ca s-a terminat cand abia incepuse, am dat sa ies. O ingrijitoare a strigat dupa mine:

- Acolo e cimpanzeul.

M-am intors brusc si mi-am afundat ochii si nasul in fereastra intunecata. Tot nu se vedea nimic. Doamna a avut atata bunavointa si mi-a deschis usa. Prima intalnire cu Felix, un mascul cimpanzeu de 37 de ani, a fost clipa in care a inceput lupta: doar 3% sa fie de vina pentru tot?

Felix s-a nascut la zoo, dintr-o familie de cimpanzei celebri de la Circul din Viena. A mai avut o sora, care a murit cu cativa ani in urma. A plans-o timp de 3 zile, nu a mancat, nu a baut, a stat aplecat asupra ei si a plans-o. Nu a permis nici unui ingrijitor sa se apropie de ei. Nu a vrut hrana, nu a vrut decat sa stea cu sora lui si poate sa ii spuna ce sa faca pe lumea cealalta a animalelor. Statea pe niste drugi de fier si cateodata, cand urmele de pe corp deveneau dureroase, se aseza pe un cauciuc de masina.

Cand amortea si acolo, se invartea in celula, pentru ca nu era loc de brahiatie. Si se gandea. Am stat mai mult de 1 ora si am plans. Ingrijitoarea nu stia ce sa faca, dar nici nu indraznea sa intrebe de ce plang. Statea langa usa si vietuia, tacuta. M-am uitat in ochii lui minute in sir, in timp ce incercam sa imi strecor cateva degete printre gratii, ca sa il pot mangaia. Dupa multa vreme am aflat ca primul lucru pe care nu trebuie sa il faci in apropierea unei maimute mari este sa te uiti fix in ochii lor. Asta inseamna ca ii declari razboi, inseamna agresiune pe fata.

In Olanda, acum cateva luni, Gorila Bokito a sarit din tarcul ei de la gradina zoologica din Rotterdam si a fugarit o doamna prin toata gradina zoologica, pentru ca aceasta venea cate 4 zile pe saptamana, timp de mai multe luni si se holba ore in sir la ea. Femeia a avut peste 100 de muscaturi pe corp si bratul fracturat. Gorila avea 11 ani si 180 kg. Specialistii in comportament au declarat ca gorilla a avut o criza de furie, pentru ca era privita in mod constant si se simtea amenintata.

De atunci, tarcul lui Bokito are oglinzi reflectorizante, astfel incat animalul nu mai poate vedea in afara, cu atat mai mult cu cat de la eveniment incoace numarul vizitatorilor creste in fiecare zi.

Felix nu a facut ca gorila Bokito. M-a suportat. Cu 3% in minus fata de mine, a simtit ca nu mai judec limpede si mi-a intins o mana de ajutor. Si mi-a lasat-o intinsa, pana la plecare.

Am incercat sa fac rost de niste bani, ca sa demarez constructia unui tarc potrivit pentru un cimpanzeu: cu iarba, cu copaci, cu jucarii, cu aer. Cimpanzeul este cel mai social dintre maimutele mari, lui ii place sa fie inconjurat permanent de prieteni, nu poate sa traiasca singur. Daca nu puteam sa ii aduc un prieten sau o fetita, macar o creanga de care sa se agate.


Conducerea gradinii m-a asigurat ca intentia mea este inutila, deoarece ei asteapta ca din moment in moment sa fie dati afara de acolo, pentru ca pamantul pe care se afla gradina este revendicat. Asa ca nici vorba de constructii sau amenajari noi. In proportie de 97%, oamenii trebuie sa isi ia animalele in carca si sa gaseasca alt loc. Cei 3% care ne mai raman noua, or fi de ajuns sa schimbe lumea care sunt?!...

Orang Utan - cea mai mare reusita a lui Dumnezeu

Sunt inca in Malaezia. In fiecare zi in care am fost sa vad orangutani, ceva miraculos s-a intamplat. In fiecare zi. Voluntarii si rangerii mi-au zis intr-o zi: nimeni, nicaieri, nu a surprins pe pelicula secventele pe care le-ai filmat, pentru ca nimeni nu a avut rabdare sa stea cu ei atat de mult. Nu conteaza, nu am nici un merit: ei au toate meritele. Astea sunt minunile lumii. Ale lumii vii si asa cum am vrea sa fii...

Asteptati-ma. Voi povesti lucruri absolut incredibile despre animale. Incredibil. Cred ca am rostit cuvantul "incredibil" de sute de ori de cand am ajuns aici.

Zoo Baneasa: o gradina pentru animalele dintre noi

Am trait din nou un episod trist la ZooBaneasa.
Il stiti pe cel caruia i-am dedicat blogul asta: Felix, cimpanzeul de la Zoo, singurul cimpanzeu din Romania. Am asteptat cu rugaciuni vara, ca sa il vad pe Felix in aer liber, cu mai mult spatiu, printre frunze verzi, scapat de cusca stramta si umeda in care sta 8-luni-din-12. Am ajuns la zoo si adulmecam cararile, sa imi dau seama unde e tarcul lui Felix. In mod evident, era locul in care erau stransi cei mai multi vizitatori. Felix statea pe o platforma din lemn sprijinit de un trunchi. Si privea...

Ei faceau asa:

1) aruncau cu pufuleti
2) aruncau cu seminte
3) intindeau tigari (aprinse sau nu)
4) zgariau grilajul cu cheile de la bemveu
5) vorbeau: "maimutoiule, ba, maimutoiule..." sau "gorilo, gorilou...e proasta, n-aude"

Felix urmarea niste smochine ale unei doamne care molfaia langa zabrele. A venit spre ea si statea linistit, nici macar nu se uita spre punga ei, desi era vizibil pofticios. Doamna si-a rupt de la gura si i-a intins o smochina, strecurandu-si mana chiar pe langa placuta pe care scria "Va rugam NU hraniti animalele". Felix a luat-o, ii placea foarte mult, poate era pentru el ca "madlenele pentru Proust"... Doamna i-a mai intins una. A luat-o cu multa delicatete, nu s-a repezit spre ea si nu a molfait-o ca un animal. "Aoleu, asta imi mananca toata punga. Nu mai imi ramane nici una." Ha ha ha...

Dupa ce a terminat punga - si multumesc doamnei ca si-a trecut peste inima si i-a dat lui toate smochinele - a aruncat cu punga in el. "Na, ma, vrei si punga?"

Felix s-a retras. Probabil nu stia ce sa creada. Desi, sincer, cred ca a incetat de mult sa mai incerce sa inteleaga oamenii, "maimutele astea scalambate".

Era multa agitatie. Copii, femei, barbati, tipau, gesticulau, chiraiau, scanceau, grohaiau. Felix s-a simtit agresat, motiv pentru care a avut o erectie. Adica da, i s-au incordat muschii penisului, reactie care - la maimute - se intampla si in momentele in care incearca sa isi exprime superioritatea sau irascibilitatea.

Familiile cu copii s-au retras, ca sa nu vada copiii "puta maimutoiului". Lasa, ca se uita ei pe internet... A ramas un domn, insotit de o duduie imbracata "de duminica": blugi stramti, buricu-la-vedere, maiou decoltat, cercei mari si lungi. "Ia uite, ti-am zis ca esti sexy, i s-a sculat maimutoiului cand te-a vazut."

Mi-a venit iar sa plang. Uitati-va cateva secunde la fotografia asta. Nu seamana cu cineva? Nu seamana cu un bunic? Poate seamana si el cu cine l-a facut "dupa chipul si asemanarea sa"?!...



Am plecat trista. Trista rau si m-am oprit langa o cusca in care am vazut un animal ce fusese proaspat adus. Un porc spinos ("porcupine" in engleza). Din nou un cuplu de tineri. El cu o creanga rupta dintr-un copacel de pe aleile din gradina zoologica. Il zgandarea pe bietul porc, ca sa ii arate gagicii lui cum isi infoaie tepii. A facut asta timp de vreo 5 minute. Animalul era vizibil agresat. Gagica radea. El - probabil - avea o erectie ca cea a lui Felix.

Animale alese: Veverita Uriasa Indiana

Lungimea: 35-40 cm
Greutatea: 1,5-2 kg
Situatia: Vulnerabil
Areal: S Asiei

Coada stufoasa este mai lunga decat capul si corpul impreuna. Aceasta veverita, alerta si grijulie, face salturi de pana la 6 m printre crengi, in cautare de fructe, nuci, insecte sau oua.

Pozitia sa caracteristica de hranire nu este verticala, ci inclinata in fata sau in jos, cu picioarele dinapoi cocotate mai sus si tinand coada ca pe o contragreutate.

Niste adevar despre ZOO Baneasa

Aparentele…
- Directorul Zoo, Ancuta Oprea, deosebit de cooperanta. Pare o doamna cu suflet de copil, a renuntat la o viata de spagi, la vama otopeni, pentru o viata de stress, la zoo baneasa.
- Seful ingrijitorilor, domnul Albu, foarte saritor. Pare un bunicut jovial, care are multe povesti cu animale in sertarul biroului lui vechi de la zoo.
- Ingrijitorii, oameni simpli. Par cei mai pasionati iubitori de animale.
- Vizitatorii, “ce bine ca esti, ce mirare ca sunt…”. Par interesati de ce e dincolo de gratii. In realitate nu sunt.

…insala
- de directorul zoo citesc in ziar lucruri foarte grave: cum ca, din ordinul dumneaei, ar fi fost omorata Gaia, femela de elefant indian in varsta de 48 de ani
- de seful ingrijitorilor aflu ca este si dumnealui implicat, din moment ce nu a stiut sa semnaleze ca niste caini introdusi in adapostul elefantului nu vor provoca decat sange si tragedie
- ingrijitorii sunt oameni care au ales sa munceasca la gradina zoologica (nu dintr-o motivatie mai presus de ei, ci) din cauza ca “era singurul loc, acum 8-10 ani in urma, care iti asigura carte de munca…”
- vizitatorii sunt oameni, ca si noi, care nu stiu nimic despre animalele pe care le vad. Care nu stiu ca sunt si ei niste animale. Daca ar sti, s-ar aseza respectuos langa custi si le-ar povesti semenilor lor inchisi cum e viata in libertate.
Asa, oameni in toata firea, urla, bat cu pumnii in geamuri, se stramba, se agata de gratii. Singurul semn de sensibilitate apare cand intreaba: “de unde pot sa cumpar si eu un animal ca asta?”...

“Mai bine omoram noi elefantul, decat sa moara de frig”

Am vazut-o pe GAIA o singura data. Din cauza ei nu am facut din elefanti o pasiune.

Era toamna, trist, umed, noroios, innorat. Legata cu un lant de un picior, se legana continuu. Imaginea asta mi-a ramas in memorie ca semn distinctiv pentru notiunea de “elefant”. De aia cand am vazut elefanti (cat de cat) in libertate, in Indonezia, m-am surprins gandindu-ma ca or fi bolnavi, daca nu se leagana.

Acum cateva saptamani am citit in "Romania Libera" ca Gaia a fost omorata de caini. Nu mai voia sa intre in adapost de cateva nopti bune, afara se facuse frig, risca sa se imbolnaveasca si sa moara. Staff-ul Zoo s-a vazut nevoit sa ceara ajutorul jandarmilor si cainilor lor, dupa un scenariu imprumutat (cica) de la o gradina din Spania, care nu s-a semnat, pesemne se voia cunoscuta (conform teoriei lui Caragiale: “semneaz-o, c-o dam anonima!”).

Gaia era culcata in tarc. Speriata de mica de niste caini, la auzul primului latrat, a facut o miscare gresita (de spaima) si si-a rupt unul din picioare. Nu s-a mai putut ridica sa incerce sa se apere. Motiv pentru care cainii si-auinfipt coltii in ea si au smuls bucati din carnea ei. A unui elefant caruia ii era foarte frica de caini. Poate cel mai frica. Asta, bineinteles, dupa oameni. Pentru ca oamenii au ales aceasta varianta. Sa bage elefantul inapoi in adapost, impingand-o cu niste caini, care nu or fi vrut sa o muste. Dar stiti cum e, “mai greseste omul, da’ animalu’?!...”

A doua zi, in zori, au imbracat tarcul in cearceafuri negre. In semn de doliu. Nu. In semn de frica. Au transat-o si au incarcat-o intr-un camion, cu destinatia “cimitirul animalelor”. Fara autopsiere, fara constatarea decesului. I-au pastrat capul. In semn de pretuire. Nu. In semn de amintire.
“Iar cand noi nu vom mai fi / Va veti aminti / Ca a fost odata Gaia…”

PS

Gaya era singurul elefant indian din Romania si unul dintre cei mai batrani din Europa. Femela a fost adusa in Romania, in 1972, de la un circ din Rostock, la varsta de 14 ani.

Singurul cimpanzeu din Romania

FELIX are 38 de ani, toti petrecuti in gradina zoologica de la Baneasa.
S-a nascut intr-o familie de cimpanzei adusi la Bucuresti de la Circul de Stat din Viena.

Cei doi “artisti” au facut un baiat, Felix si o fetita, Felicia.
Felicia a murit acum cativa ani. Felix a jelit-o o saptamana si nu a permis ingrijitorilor sa o scoata din adapost. Nu scotea nici un fel de sunete, nu vocaliza. Statea aplecat asupra ei si plangea.
A fost prima oara cand cineva a vazut in Romania un cimpanzeu care plangea ca un om.

De atunci, a ramas singur intr-o cusca de 2/2 m, in care isi petrece mare parte din an. Partea aceea friguroasa din an. Nu i se permite sa iasa afara decat atunci cand temperaturile din timpul noptii depasesc 25 de grade Celsius. Altfel, el nu ar mai vrea sa intre in adapost si ar muri de frig intr-o noapte mai aspra.

Decat sa repete istoria tragica cu Gaia, staff-ul zoo prefera sa il tina inchis in camera asta stramta si intunecata, pana da soarele in Romania.