Saturday, September 29, 2007

Zoo Baneasa: o gradina pentru animalele dintre noi


Am trait din nou un episod trist la ZooBaneasa.
Il stiti pe cel caruia i-am dedicat blogul asta: Felix, cimpanzeul de la Zoo, singurul cimpanzeu din Romania. Am asteptat cu rugaciuni vara, ca sa il vad pe Felix in aer liber, cu mai mult spatiu, printre frunze verzi, scapat de cusca stramta si umeda in care sta 8-luni-din-12. Am ajuns la zoo si adulmecam cararile, sa imi dau seama unde e tarcul lui Felix. In mod evident, era locul in care erau stransi cei mai multi vizitatori. Felix statea pe o platforma din lemn sprijinit de un trunchi. Si privea...

Ei faceau asa:

1) aruncau cu pufuleti
2) aruncau cu seminte
3) intindeau tigari (aprinse sau nu)
4) zgariau grilajul cu cheile de la bemveu
5) vorbeau: "maimutoiule, ba, maimutoiule..." sau "gorilo, gorilou...e proasta, n-aude"

Felix urmarea niste smochine ale unei doamne care molfaia langa zabrele. A venit spre ea si statea linistit, nici macar nu se uita spre punga ei, desi era vizibil pofticios. Doamna si-a rupt de la gura si i-a intins o smochina, strecurandu-si mana chiar pe langa placuta pe care scria "Va rugam NU hraniti animalele". Felix a luat-o, ii placea foarte mult, poate era pentru el ca "madlenele pentru Proust"... Doamna i-a mai intins una. A luat-o cu multa delicatete, nu s-a repezit spre ea si nu a molfait-o ca un animal. "Aoleu, asta imi mananca toata punga. Nu mai imi ramane nici una." Ha ha ha...

Dupa ce a terminat punga - si multumesc doamnei ca si-a trecut peste inima si i-a dat lui toate smochinele - a aruncat cu punga in el. "Na, ma, vrei si punga?"

Felix s-a retras. Probabil nu stia ce sa creada. Desi, sincer, cred ca a incetat de mult sa mai incerce sa inteleaga oamenii, "maimutele astea scalambate".

Era multa agitatie. Copii, femei, barbati, tipau, gesticulau, chiraiau, scanceau, grohaiau. Felix s-a simtit agresat, motiv pentru care a avut o erectie. Adica da, i s-au incordat muschii penisului, reactie care - la maimute - se intampla si in momentele in care incearca sa isi exprime superioritatea sau irascibilitatea.

Familiile cu copii s-au retras, ca sa nu vada copiii "puta maimutoiului". Lasa, ca se uita ei pe internet... A ramas un domn, insotit de o duduie imbracata "de duminica": blugi stramti, buricu-la-vedere, maiou decoltat, cercei mari si lungi. "Ia uite, ti-am zis ca esti sexy, i s-a sculat maimutoiului cand te-a vazut."

Mi-a venit iar sa plang. Uitati-va cateva secunde la fotografia asta. Nu seamana cu cineva? Nu seamana cu un bunic? Poate seamana si el cu cine l-a facut "dupa chipul si asemanarea sa"?!...



Am plecat trista. Trista rau si m-am oprit langa o cusca in care am vazut un animal ce fusese proaspat adus. Un porc spinos ("porcupine" in engleza). Din nou un cuplu de tineri. El cu o creanga rupta dintr-un copacel de pe aleile din gradina zoologica. Il zgandarea pe bietul porc, ca sa ii arate gagicii lui cum isi infoaie tepii. A facut asta timp de vreo 5 minute. Animalul era vizibil agresat. Gagica radea. El - probabil - avea o erectie ca cea a lui Felix.


4 comments:

catalin said...

am uitat sa revin ..si am uitat sa ma mai gandesc la felix... incep sa uit daca nu .... .... ajung un felix...

Anonymous said...

da crina, mare dreptate ai... din pacate tu esti singura care abordeaza acest gen de probleme si pentru asta te admir foarte mult. in romania este mare nevoie de persoane care spun lucrurilor pe nume.
articolele tale ma inspira intotdeauna, si atitudinea ta fata de viata este cea mai potrivita. ai talent la scris sa stii.
te studiez din umbra si mereu ma uimesti. esti genul acela care depaseste orice obstacol si asta imi place la tine.
tine-o tot asa si iarta-ma te rog, dar nu pot sa-mi dau numele.

Anonymous said...

Multumesc. Nu conteaza ca nu imi puteti da numele, mi-ati dat putere sa continuu. Nu mai aveam...

Anonymous said...

asa, asa te vreau, o luptatoare! te rog sa continuu si sa nu te uiti inapoi. lumea e plina de carcotasi. am admirat intotdeauna femeile ca tine, sunteti una la un milion. sa ai multa forta si putere de munca! totusi nu inteleg ce ai patit si de unde atata dezamagire... spune-mi te rog.