De ce m-ai lasat sa mor

Intr-un an cineva m-a invitat in lumea sa si mi-a intins o trocuta cu ceva de baut in ea.

Cand m-am uitat in trocuta aia, am vazut un sarpe.

Mi-am ridicat ochii si m-am uitat in ochii sai. Parca stiind ce am vazut, mi-a spus "Bea fara grija, e din tot sufletul."

Si am baut.

Din clipa aia au inceput durerile. Simteam cum umbla sarpele prin mine. Si cum imi mananca incet-incet toate organele. Am incercat totul: m-am bagat pe gat dupa el; m-am fortat, asa ah-ah, sa il vomit; am baut lapte, ca asta se da la otrava; l-am rugat sa iasa; m-am concentrat sa il omor; am topait, ca sa il dau cu capul de toti peretii mei. Nimic. Ma mananca in continuare. In curand ajunge la inima. Si din cauza asta m-am gandit sa ma duc din nou la cine m-a invitat sa beau din trocuta sa si sa ii spun.

Am intrat. Cum m-a vazut, mi-a intins din nou o trocuta cu ceva de baut in ea.

Inima imi batea asa de tare, ca mi-am zis "poate surzeste sarpele ala si moare".

Cand ma uit in trocuta... un sarpe!

N-am mai avut curajul sa ridic ochii spre ochii sai.

Cu toate astea, ca intr-un vis din care voiam sa ma trezesc, aud: "Bea fara grija, e din tot sufletul."

Mi-as fi dorit atat de mult sa ma salvezi. Nu trebuia decat sa imi pui mana sub barbie, sa imi ridici ochii pe care nu am mai putut sa ii ridic si sa imi arati sfoara care atarna de tavan, deasupra noastra. Si care se oglindea in ceaiul din trocutza.

Cu siguranta acum traiam.