Interviu cu Salvatoarea Ursilor - Cristina Lapis (partea a 2a)

Eu: Cum “v-a apucat”?

Cristina Lapis: M-am apucat in 2000, ca sa ajut cainii de pe strada. (Scoate niste poze. Cand imi dau seama ce e in poze, pun instinctive mainile la ochi) Iata, asa aratau cand au ajuns la noi, asa arata acum. Cel de aici a fost aruncat in smoala de stapani. Astalalt a fost strans cu o curea de gat de niste copii. Toate cazurile ne-au fost semnalate de oameni care se intamplau sa auda sau sa vada. Avem 800 de caini in adapost, in fiecare an trimitem in strainatate spre adoptie in medie 150, dar vin in fiecare an altii noi. Romanii nu prea adopta. Asociatia “Milioane de prieteni” a devenit membra WSPA – Societatea Mondiala de Protectie a Animalelor si astfel am primit prima instiintare despre starea grava a ursilor din Romania. Turistii straini care veneau la Brasov sau in zona, vedeau ursii pe la restaurante, maltratati si nemancati si raportau la WSPA. Fiind singurul lor contact in zona, m-au rugat sa ma interesez si sa fac un raport de investigatii. Astfel am demarat proiectul LiBearty. O dovada de parteneriat excelent: WSPA cu o investitie de 1,5 milioane de euro, Zarnesti cu 70 de hectare de padure, Asociatia Milioane de Prieteni cu implementarea si coordonarea.

Eu: Ce inseamna LiBearty?

Cristina Lapis: Un sanctuar unde li se reda ursilor libertatea. Avem deja 19 ursi, pe 25 aprilie o eliberam si pe Maria, ultimul urs pe care il aveam in carantina. Ursii care ajung la LiBearty nu sunt animale, sunt niste indivizi speriati, agresati, haituiti, nemancati, tristi, agresivi, cu comportamente dintre cele mai nefiresti. Motiv pentru care raman in carantina, unde sunt investigati medical, dupa care intra intr-un program de reabilitare psihica. Primul pas este ca ursul sa capete incredere in el, apoi in noi, dupa care im mediu. Sunt ursi care nu au vazut niciodata un copac. Si ursi care nu stiu ce inseamna “afara”, ursii de la circ. Asa ca, inainte sa le dam drumul in tarcuri, trebuie sa fim siguri ca nu vor suferi un soc, care poate sa le fie fatal.

Tarcurile sunt bucati mari de padure, imprejmuite cu garduri frumoase (stiu ca pare ciudat sa spui despre un grilaj ca e frumos… dupa ce vezi in ce custi au stat ursii si chiar in ce fel de gratii stau animalele la zoo, gardul de la LiBearty arata ca un geam termopan). In fiecare tarc exista un pond, o piscina naturala, cu apa curgatoare! Primesc mancare de 3 ori/zi, de fiecare data altfel de dieta. Cat am fost noi acolo, au primit paine cu biscuiti si cu lapte. Le placea nespus. Au coborat din copaci si au iesit din piscine pentru asta.
Sunt distribuiti mai multi intr-un tarc, ca sa fie ajutati sa isi recapete increderea in sine. Multi dintre ei nici nu stiu ca sunt ursi sau cum ar trebui sa se comporte ca un urs. Poate va aduceti aminte de partea a doua din “Ice Age”, unde mamutul-fetita dormea agatata de o creanga de copac, cu capul in jos, pentru ca se credea opossum...

Eu: Ce urmeaza?

Cristina Lapis: Avem semnalate inca 50 de cazuri de ursi abuzati. Asta urmeaza. Sa reusim sa ii aducem la Zanesti. Urmeaza sa deschidem rezervatia si pentru public.

Eu: Nu, va rog, de ce? Oamenii nu au ce sa caute acolo. Sa fie ca la zoo? Sa arunce cu bicuiti in ei si sa zbiere langa gratii de placere?

Cristina Lapis: Da, ca sa evitam asta va exista un centru educational. Oamenii nu vor putea intra decat dupa ce vor participa la un training. Vor cunoaste ursii si dramele pe care le-au pricinuit oamenii, inainte sa intre la ei. Vor vedea blana Maiei, cu labutele din fatza lipsa. Vor fi obligate sa stea cu picioarele goale pe gratiile de fier, exact la fel cum a stat ODI, mai bine de 10 ani. Accesul va fi permis numai de 3 ori/saptamana si atunci doar pentru cateva ore, in grupuri organizate. Ursii nu au nevoie de oameni sau de afectiunea lor. Au nevoie sa fie lasati sa traiasca.

Eu: Aveti nevoie de ceva?

Cristina Lapis: De voluntari, studenti care sa vina sa ne ajute sa adunam ghinde din padure, asta-i deliciul ursilor, le citesti bucuria in ochi cand le dai ghinda. Si sa plantam puieti, pentru ca padurea sa nu dispara in cativa ani. Dar mai presus de toate, avem nevoie ca lumea sa inteleaga ca ursii nu sunt jucarii. Sunt animale cu multa forta, care isi vor curma viata, daca nu sunt lasati sa si-o traiasca.

Apropo de cum isi traiesc ursii viata, am trait la LiBearty cea mai frumoasa declaratie de dragoste. Lidia si Cristi sunt impreuna de 15 ani. Se deplaseaza prin tarc NUMAI unul langa altul. Beau apa din pond in acelasi timp. Si dupa ce beau apa, se pupa. Pe gura. Si dupa aia, pornesc amandoi pe potecuta. Si cand au fost strigati la mancare, Lidia a luat-o inainte si dupa cativa pasi, s-a intors si l-a asteptat pe Cristi sa ajunga langa ea.

*** *** *** *** *** *** *** ***

Cunoasteti vreun caz de urs maltratat?
Sunati la 0268 471 202 sau 0788 714 197.

Vedeti maimuta tarata pe plaja ca sa faca retarzii poze cu ea?
Vedeti tigrisorul adus la masa la restaurant, sa puneti mana pe el ca va aduce noroc?
Vedeti ursul band bere si fumand tigari?
Vedeti orice animalut, salbatic sau domestic, chinuit sau batjocorit?
Scrieti aici.

Exclusive interview with Mrs. Cristina Lapis, founder of LiBearty Zarnesti (part 1)

I just came from a meeting with Mrs. Cristina Lapis.
I would rather call her "Lady B". Just like Lady Di, Lady B could be a “Queen of hearts” too.

We met in the lobby of a hotel where she stayed for a specific appointment with the Minister of Environment (she lives in Brasov, close to her beloved animals).

She called me to apologize that she was going to be late because she had to walk her dogs. I smiled, thinking that she postponed me for the sake of the dogs.

Then there she was: a serene woman, dressed in blue jeans, with a beige shirt. She wore bear-shaped gold earrings.

She asked me to accompany her, just to win some extra minutes outside for the dogs. A pekinese, a bichon and a terrier. The bichon had been abandoned by some guys in a cab. They had not paid for the ride either. The Pekinese and the terrier were brought at the shelter in Brasov owned by Mrs. Lapis, named “Millions of Friends” Association, where in this very moment one can find about eight hundred (800!) dogs in very good care.

__________________________________________________

Me: I am truly honored to meet you.

Cristina Lapis: Please excuse me, I have to stay a little bit with the dogs here, because we're leaving know and we have a long way to Brasov. And they will be kind of fussy, because we have a cat in the car as well. I heard her meowing last night, around 3 AM, and I took her with me. I will put her in the shelter, in Brasov.

Me: I found at LiBearty a sanctuary just like I’ve seen only on Animal Planet and I thought that in Romania we will be able to see something like that maybe in a hundred years from now.

Cristina Lapis: Well, it took me like 50 years. Although, inside me I feel like I am 250 years old. My heart is bleeding. It’s not enough that we use them, we eat them, we wear them, we test drugs on them, we use them for cosmetics, at least while they are alive, why not let them live? I just came from the Minister, whom I asked to support us with Cocolino. If nothing happens until May 3rd, I’ll have to go to Strasbourg.

We get back inside and have a seat at the restaurant. She asks for a decaf. Turn my laptop on to show her the pictures we took at LiBearty and ask for permission to publish them.

She has tears in her eyes while looking at the first picture (a little bear climbed in a tree).

Cristina Lapis: Graetel climbs and stays there until I return to the sanctuary. She comes down to the ground only to eat. When she sees my car coming, she starts to grunt, descends and trundles with the paws in the air. She is happy. I don’t know if you saw this on the panel at the entrance: I made this sanctuary as a tribute to Maia. She died in my arms. I made 12 surgeries to save this bear, to heal her paws, but she was still biting them. (She shows me a picture with a bear with a plastic collar around the neck). I put this to stop her biting her paws, but she kept gnawing. I was keeping her in my arms and begging her not to die. I promised her that I was ready to give all my money to build a sanctuary for her to live free. Please don’t die! But she died. And from that moment on, I vowed I won’t die ‘til this sanctuary will become reality, for Maia and other abused bears.

Me: How about the Minister? Who is Cocolino?

Cristina Lapis: Cocolino is a little bear owned by a citizen in Mandra, next to Fagarasi. He is kept in a narrow cage, at a restaurant. We have been there, taken some pictures: he eats only scraps from the kitchen. He’s very weakened and looks very stressed. It’s exactly the same mood Maia was when she started mutilating herself. He bites the grate, pour the tongue between the railings and emits scary sounds who seem like lion roars. He is in great danger.

That man - the "owner" - who does not allow us to take him is Ioan Vlad, officially a HUMAN BEING who asked us for 700 euro to give us the bear. We called Garda Mediului (the Romanian Environmental Guard), but the inspector Dorin Marian replied officially: “your sanctuary is not better than this place” (a cage of 4sqm!). The man had to pay a fine of 5 millions lei (about 130 euros) and was kindly advised to "take care of the bear". I insisted and the inspector told me “you have to have some genetic interests with these bears.”

I will stop for now. I promise I will be back soon. I want to call to some TV stations and settle an appearance to a talk show. I would like to have this inspector invited in a show. Let’s see what kind of genetic data he's got behind this attitude!

More pictures here.

Acasa TV: "Pentru Ursulet, acum trimit echipa!"

Am sunat la Acasa TV. Nu am apucat sa le descriu in detaliu situatia ursilor, cand am primit urmatoarea reactie: "Pentru ursulet, acum trimit echipa!".
Multumesc. O sa revin cu detalii, ca sa fiu sigura ca se si intampla. Se pare ca Acasa TV chiar e o televiziune cu suflet.

Interviu cu Salvatoarea Ursilor - Cristina Lapis (partea 1)

Tocmai m-am vazut cu Doamna Lapis. I-as spune Lady B. Si ea e un fel de "regina inimilor".
Ne-am intalnit in receptia hotelului la care s-a cazat pentru ca avea intalnire cu Ministrul Mediului (Doamna locuieste in Brasov, aproape de animalele ei). M-a sunat sa isi ceara scuze ca intarzie 5 minute, pentru ca trebuie sa scoata cateii. Am zambit, gandindu-ma cum ii pune pe ei pe primul loc. A aparut o femeie senina, imbracata in blugi, cu un tricou beige si cu un blazer lejer. Avea cercei de aur in forma de ursulet. M-a rugat sa ies cu ea, ca sa mai lase un pic cateii afara. Un pekinez, un bichon si ca-un soricar. Bichonul fusese abandonat intr-un taxi de niste tineri care nici cursa nu o platisera. Pekinezul si soricarul fusesera adusi la Asociatia pe care o conduce in Brasov, Asociatia "Milioane de Prieteni", unde in acest moment se afla sub ingrijire opt sute (800!) de catei.



Eu: Ma simt onorata ca va cunosc.

Cristina Lapis: Iertati-ma, trebuie sa ii mai las putin afara, pentru ca plecam la Brasov acum si e drum lung. Si oricum o sa fie agitati, pentru ca avem si o pisica in masina. Am auzit-o mieunand tare azi noapte, pe la 3, si am coborat sa o iau. Acum o duc si pe ea la adapost.

Eu: Am gasit la LiBearty un sanctuar cum am vazut numai pe Animal Planet si credeam ca o sa existe asa ceva in Romania peste 100 de ani.

Cristina Lapis: Pai, mi-au trebuit cam 50. Desi pe dinauntru ma simt de parca am 250. Ma doare sufletul. Dupa ce ca ne folosim de animale si ca sa mancam si ca sa ne imbracam si ca sa testam medicamente si ca sa facem cosmetice, macar cat traiesc sa ne purtam frumos cu ele. Tocmai am venit de la ministru, pe care l-am rugat sa ne ajute cu Cocolino. Daca nu se intampla nimic pana in 3 mai, ma duc la Strasbourg.


Intram in hotel si ne asezam in restaurant. Isi comanda o cafea fara cofeina. Deschid laptopul ca sa ii arat pozele si sa ii cer permisiunea sa ma lase sa le public.

I se umezesc ochii cand vede prima poza (cu un ursulet in copac).

Cristina Lapis: Graetel urca in copac si ramane acolo pana ma intorc. Coboara numai ca sa manance. Cand imi vede masina apropiindu-se incepe sa mormaie, se da jos din copac si se rastoarna cu labele in sus. Se bucura. Nu stiu daca ati vazut pe panoul de la intrare. Acest sanctuar l-am facut in memoria ursoaicei Maia. Mi-a murit in brate. I-am facut 12 operatii, ca sa ii salvam labutele, dar tot si le manca. (Scoate o poza, in care imi arata un urs cu un guler larg din material plastic in jurul gatului.) I-am pus si asta, dar tot si le rodea. Cand tragea sa moara, o tineam in brate si o rugam sa traiasca. Iti promit ca imi dau toti banii si toata viata si iti fac un adapost in care sa poti sa traiesti libera. Te rog nu muri. Dar a murit. Si atunci am hotarat sa nu mor si eu pana nu indeplinesc promisiunea pe care i-am facut-o.

Eu: Ce e cu ministrul, cine e Cocolino?

Cristina Lapis: Cocolino e un ursulet pe care il detine cineva langa un restaurant din Mandra, langa Fagaras. Am fost si am facut poze, sta intr-o cusca stramta si mananca resturile pe care i le dau bucataresele. E slab si da semne evidente de stress, adica starea in care a inceput si Maia sa isi roada labutele. Musca de grilaj, scoate limba printre gratii si emite sunete infricosatoare, ca niste ragete. E in mare pericol. Cel care nu ne da voie sa il luam si sa il ducem in rezervatie este Ioan Vlad, un OM care ne-a cerut 700 euro ca sa ni-l dea. Am chemat garda mediului, dar comisarul Dorin Marian ne-a raspuns oficial: "rezervatia dumneavoastra nu e un loc mai bun decat asta". I-a dat omului o amenda de 5 milioane de lei vechi si i-a spus sa aiba grija de el. Am insistat si tot ce mi-a mai adresat comisarul a fost "Dumneavaostra aveti interese genetice cu ursii". !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ma opresc aici, promit ca o sa continui. Vreau sa sun la o televiziune si sa aranjez un talk show la care sa il invitam pe domnul comisar. Sa vedem ce date genetice are dansul, daca poate sa se exprime astfel!

Alte fotografii gasiti aici.

LiBearty - o sansa pentru ursi! In memoria ursoaicei Maia

Mi-as dori ca oamenii... de fapt, cateodata mi-as dori ca oamenii sa nu mai fie deloc. Dar ma intreb: si cine ar mai chinui animalele?
Caini legati in lant, cai loviti cu biciul, pui de pisica inecati in cada, manji loviti in cap cu toporul, ursi tinuti in custi pana se automutileaza, porci injunghiati de Craciun.
Ursi care costa 15,000 € bucata ca sa stea sa ii impusti cu luneta fix intre ochi. Dar sa nu credem ca oamenii nu sunt chinuiti si ei. Nu, Doamne fereste! Africanii, care nu costa nimic, se ofera voluntar ca prada pentru marii bogatasi occidentali, care ii fugaresc prin savana si ii ciuruie cu mitralierele. In schimbul vietilor lor, familiile primesc de mancare. Bine, dar africanii sunt oricum niste animale...

Exista animale si printre oameni. Un animal este Jane Goodall, care s-a izolat in Uganda, ca sa salveze cimpanzei. Un animal este Jim Cronin care, de 20 de ani, salveaza maimute abuzate de oameni. Steve Irwin este un animal celebru, care a trait printre crocodili si a murit printre animale. Cristina Lapis este si ea un animal. De 10 ani se lupta cu oamenii ca sa salveze ursii din Romania. Si pentru ca e un animal, a reusit!

Libearty este prima rezervatie din Romania si cea mai mare din Europa, pentru reabilitarea ursilor de care isi bat joc oamenii. La circ, unde ii imbraca in rochite si pantaloni si ii pun sa mearga pe bicicleta. La restaurante, unde ii inchid in custi de 2/2m, ca sa aiba la ce se hlizi copiii, cat mananca parintii. La gradini zoologice, unde ursii ajung sa isi manance labele, ca sa scape din betonul umed, intunecos si greu mirositor. Chiar si de pe langa casele oamenilor, unde ursii sunt tinuti in lanturi groase, ca sa nu mai constituie un pericol, noaptea, cand oamenii fac un gratar in padure si coboara ursul ademenit de mirosul de carne fripta.

O sa scriu mult despre ce a reusit femeia asta sa faca in mijlocul padurii. Si despre cat de fericiti sunt ursii, care se urca in copaci, ca sa vada din vreme cand vine salvatoarea lor. Si despre cum oamenii cer bani multi, ca sa elibereze ursii pe care ii detin/retin. Si despre cum lumea va fi intr-o zi mai buna, cand o sa ramana numai animalele pe pamant. Animalele ele si animalele noi.