Interviu cu Salvatoarea Ursilor - Cristina Lapis (partea 1)

Tocmai m-am vazut cu Doamna Lapis. I-as spune Lady B. Si ea e un fel de "regina inimilor".
Ne-am intalnit in receptia hotelului la care s-a cazat pentru ca avea intalnire cu Ministrul Mediului (Doamna locuieste in Brasov, aproape de animalele ei). M-a sunat sa isi ceara scuze ca intarzie 5 minute, pentru ca trebuie sa scoata cateii. Am zambit, gandindu-ma cum ii pune pe ei pe primul loc. A aparut o femeie senina, imbracata in blugi, cu un tricou beige si cu un blazer lejer. Avea cercei de aur in forma de ursulet. M-a rugat sa ies cu ea, ca sa mai lase un pic cateii afara. Un pekinez, un bichon si ca-un soricar. Bichonul fusese abandonat intr-un taxi de niste tineri care nici cursa nu o platisera. Pekinezul si soricarul fusesera adusi la Asociatia pe care o conduce in Brasov, Asociatia "Milioane de Prieteni", unde in acest moment se afla sub ingrijire opt sute (800!) de catei.



Eu: Ma simt onorata ca va cunosc.

Cristina Lapis: Iertati-ma, trebuie sa ii mai las putin afara, pentru ca plecam la Brasov acum si e drum lung. Si oricum o sa fie agitati, pentru ca avem si o pisica in masina. Am auzit-o mieunand tare azi noapte, pe la 3, si am coborat sa o iau. Acum o duc si pe ea la adapost.

Eu: Am gasit la LiBearty un sanctuar cum am vazut numai pe Animal Planet si credeam ca o sa existe asa ceva in Romania peste 100 de ani.

Cristina Lapis: Pai, mi-au trebuit cam 50. Desi pe dinauntru ma simt de parca am 250. Ma doare sufletul. Dupa ce ca ne folosim de animale si ca sa mancam si ca sa ne imbracam si ca sa testam medicamente si ca sa facem cosmetice, macar cat traiesc sa ne purtam frumos cu ele. Tocmai am venit de la ministru, pe care l-am rugat sa ne ajute cu Cocolino. Daca nu se intampla nimic pana in 3 mai, ma duc la Strasbourg.


Intram in hotel si ne asezam in restaurant. Isi comanda o cafea fara cofeina. Deschid laptopul ca sa ii arat pozele si sa ii cer permisiunea sa ma lase sa le public.

I se umezesc ochii cand vede prima poza (cu un ursulet in copac).

Cristina Lapis: Graetel urca in copac si ramane acolo pana ma intorc. Coboara numai ca sa manance. Cand imi vede masina apropiindu-se incepe sa mormaie, se da jos din copac si se rastoarna cu labele in sus. Se bucura. Nu stiu daca ati vazut pe panoul de la intrare. Acest sanctuar l-am facut in memoria ursoaicei Maia. Mi-a murit in brate. I-am facut 12 operatii, ca sa ii salvam labutele, dar tot si le manca. (Scoate o poza, in care imi arata un urs cu un guler larg din material plastic in jurul gatului.) I-am pus si asta, dar tot si le rodea. Cand tragea sa moara, o tineam in brate si o rugam sa traiasca. Iti promit ca imi dau toti banii si toata viata si iti fac un adapost in care sa poti sa traiesti libera. Te rog nu muri. Dar a murit. Si atunci am hotarat sa nu mor si eu pana nu indeplinesc promisiunea pe care i-am facut-o.

Eu: Ce e cu ministrul, cine e Cocolino?

Cristina Lapis: Cocolino e un ursulet pe care il detine cineva langa un restaurant din Mandra, langa Fagaras. Am fost si am facut poze, sta intr-o cusca stramta si mananca resturile pe care i le dau bucataresele. E slab si da semne evidente de stress, adica starea in care a inceput si Maia sa isi roada labutele. Musca de grilaj, scoate limba printre gratii si emite sunete infricosatoare, ca niste ragete. E in mare pericol. Cel care nu ne da voie sa il luam si sa il ducem in rezervatie este Ioan Vlad, un OM care ne-a cerut 700 euro ca sa ni-l dea. Am chemat garda mediului, dar comisarul Dorin Marian ne-a raspuns oficial: "rezervatia dumneavoastra nu e un loc mai bun decat asta". I-a dat omului o amenda de 5 milioane de lei vechi si i-a spus sa aiba grija de el. Am insistat si tot ce mi-a mai adresat comisarul a fost "Dumneavaostra aveti interese genetice cu ursii". !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ma opresc aici, promit ca o sa continui. Vreau sa sun la o televiziune si sa aranjez un talk show la care sa il invitam pe domnul comisar. Sa vedem ce date genetice are dansul, daca poate sa se exprime astfel!

Alte fotografii gasiti aici.