Tuesday, November 18, 2008

Toti cainii sunt barbati

(foto: http://sorinadavid.wordpress.com/)

Ieri (orice ieri din trecut ar insemna asta) ma intorceam spre casa (orice loc ar insemna asta). In dreptul portii, un caine. Era evident ca ma astepta pe mine. L-am intrebat ce-i cu el si mi-a aratat bucuros (dand din coada) ca vrea sa intre. Nu pot sa neg ca am simtit clar senzatia aia stranie ca e un caine alegoric, care are doar forma de caine, fondul lui fiind al unui mesaj venit dintr-un univers paralel.
Nu a intrat pe poarta pe care tocmai am deschis-o, a preferat sa intre prin gard, semnalandu-mi astfel ca exista o gaura pe care nu am luat-o pana atunci in considerare. Bucuria care i se citea pe coada imi umplea sufletul de zambet si ma facea sa topai, la randul meu, alaturi de coada lui ravasitoare. Ne bucuram: eu ca m-a ales tocmai pe mine, el ca am ajuns acasa, pana sa se lase seara si sa ii expire task-ul.
Aveam o pisica. A aparut de dupa un copac si s-a apropiat de caine, mirosindu-l. Nici unul dintre ei nu s-a speriat, dimpotriva. Nu erau curiosi, erau doar asa, in trecere unul pe langa altul, ca si cum cainele i-ar fi spus din prima "Sunt in misiune, nu e timp de reactie caine-pisica." Am presarat cateva croante pe jos. Mentionez ca erau de pisica. Cainele s-a repezit sa manance si s-a transformat instantaneu intr-un dulau fioros, a carui principala motivatie era sa nu lase pisica sa se apropie de masa lui.

Ma uitam la el si ma intrebam "cu ce treaba sa se fi aciuat pe aici..."

Sa fi venit doar in speranta ca am niste croante de pisica pe care i le-as putea arunca lui pe jos? Nu, nu ar fi stat cuminte in poarta, cine-stie-de-cand, sa astepte numai atat.
Sa fi venit ca sa ma bucure cu coada lui ravasitoare? Nu, atunci ar fi fost mult mai dedicat, ar fi durat mai mult spectacolul gudurarii, m-ar fi lins chiar pe fatza sau ar fi facut pipi pe pantofii mei albastri, ca sa stiu cat de mult si sincer il emotionez.

Sa fi venit, la fel ca un barbat, doar ca sa imi arate ca ne-am potrivi, ne-am bucura, ne-am hrani, ne-am apara si ne-am iubi frumos impreuna? Si atunci de ce s-a intors imediat cu spatele si s-a furisat afara prin gaura din gard?...

15 comments:

benny-november(dana) said...

:))foarte taree, si eu gaseam prin fata portii catei, da dracu se intelegea cu bunica mea?:))

venatshow said...

Nu, iubita! A venit asa:
1. ca sa iti spuna ca prin gaura de gard or sa vina licuricii la vremea Ajunului de Craciun si or sa te i-lumineze...
2. ca sa iti spuna ca a testat mincarea pe care o dai pisicii si este safe, o poti hrani in continuare asa.
3. ca sa iti spuna ca daca vei veni vreodata si vei gasi poarta incuiata... exista o gaura in gard care poate ajuta. Sa mai intri o data in curte si sa zgindari usa de la intrare, doar-doar vei mai fi primita.
Si vei fi!

ajnanina said...

eu cred ca deja avea un stil hibrid, intre caine si pisica... poate de-aia s-au tolerat initial... adica vine, se bucura cu toata coada si apoi pleaca... curtea ta nefiind o destinatie finala, ci doar una din minunile lumii lui de explorator :)

iar ceea ce aveasa iti spuna, nici el n ustia, numai tu... si orice raspuns e bun, ca e al tau...

Crina Novac said...

Nu stiti cat va multumesc!

In sfarsit avem si noi un loc in care sa ne intalnim si sa vorbim ca animalele.

benny-november(dana) said...

de cand asteptam si eu un loc ca asta..mah, mah, mah, hai bine am venit pe blogul tau!

ajnanina said...

sa zic miau ? sa zic ham-ham? + un emoticon cu dat din coada? :))
ma invart de o vreme prin curtea ta, dar glasul animalelor e atat de incarcat de emotii ca, de obicei trec in varful picioarelor ca sa nu le ravasesc pe ale mele (emotiile, nu picioarele)

pentru mine aici, din punctul de vedere al cainelui cred ca a fost importanta gaura din gard, chiar daca il inviti pe poarta, el intra prin punctul ramas descoperit (ca barbatii :)))

asa ca e bine sa ai un gard mai... permisiv, da sa ii cunosti punctele sensibile si sa stii cam cine ar putea patrunde pe acolo... :)

benny-november(dana) said...

de ce nu mai scrii nimic?:( imi place cum scrii:( ai ceva aparte..

benny-november(dana) said...

de animalute..nimic?:(

ajnanina said...

da, da, Crina, vino acasa, ca a ramas poarta deschisa...

ajnanina said...

da, da, Crina, vino acasa, ca a ramas poarta deschisa...

new citizen of the planet said...

e deschisa..

citizen of the planet 2 said...

azi mi-au mai venit doua pisici pe acasa, ce fac? tu te pricepi:)) pe bune, acum stii ce am sa fac? am sa-i zic lu azorel sa le lase in pace.
a ta cititoare, dana

citizen of the planet 2 said...

dar tu n-ai mai scris nimic..ai uitat de noi cititorii care te citesc..:(
dana

Anonymous said...

I want you to know
one thing.You know how this is:
if I look
at the crystal moon, at the red branch
of the slow autumn at my window,
if I touch
near the fire
the impalpable ash
or the wrinkled body of the log,
everything carries me to you,
as if everything that exists,
aromas, light, metals,
were little boats
that sail
toward those isles of yours that wait for me.Well, now,
if little by little you stop loving me
I shall stop loving you little by little.

If suddenly
you forget me
do not look for me,
for I shall already have forgotten you.

If you think it long and mad,
the wind of banners
that passes through my life,
and you decide
to leave me at the shore
of the heart where I have roots,
remember
that on that day,
at that hour,
I shall lift my arms
and my roots will set off
to seek another land.

But
if each day,
each hour,
you feel that you are destined for me
with implacable sweetness,
if each day a flower
climbs up to your lips to seek me,
ah my love, ah my own,
in me all that fire is repeated,
in me nothing is extinguished or forgotten,
my love feeds on your love, beloved,
and as long as you live it will be in your arms
without leaving mine.

sorinadavid said...

acum, intamplator, am descoperit poza mea pe blogul tau...
si m-ai facut sa zambesc amintindu-mi momentul cand am clickuit-o...
povestea fotografiei este mult mai simpla...
era o dimineata superba de sfarsit de vara, in portland/usa..in curtea casei fiului meu...unde, dimineata imi placea sa-mi beau cafeaua plimbandu-ma cu daisy (un pug superb de aproape un an)...si sa fac "conversatie" cu ea (incercam de fapt s-o invat cateva comenzi in lb romana)...
si deodata a inceput sa latre gutural (ca pana si latratul ii este hilar) la gardul ce desparte curtea de cea a vecinului...m-am indreptat curioasa sa vad la ce latra asa de constincios...si-am vazut, intr-o gaura din gard, botul cainelui...
am facut cateva imagini atunci...
si ma bucur c-ai postat una din ele..
imi place si cum ai scris..frumos..
am sa mai trec...