“Mai bine omoram noi elefantul, decat sa moara de frig”

Am vazut-o pe GAIA o singura data. Din cauza ei nu am facut din elefanti o pasiune.

Era toamna, trist, umed, noroios, innorat. Legata cu un lant de un picior, se legana continuu. Imaginea asta mi-a ramas in memorie ca semn distinctiv pentru notiunea de “elefant”. De aia cand am vazut elefanti (cat de cat) in libertate, in Indonezia, m-am surprins gandindu-ma ca or fi bolnavi, daca nu se leagana.

Acum cateva saptamani am citit in "Romania Libera" ca Gaia a fost omorata de caini. Nu mai voia sa intre in adapost de cateva nopti bune, afara se facuse frig, risca sa se imbolnaveasca si sa moara. Staff-ul Zoo s-a vazut nevoit sa ceara ajutorul jandarmilor si cainilor lor, dupa un scenariu imprumutat (cica) de la o gradina din Spania, care nu s-a semnat, pesemne se voia cunoscuta (conform teoriei lui Caragiale: “semneaz-o, c-o dam anonima!”).

Gaia era culcata in tarc. Speriata de mica de niste caini, la auzul primului latrat, a facut o miscare gresita (de spaima) si si-a rupt unul din picioare. Nu s-a mai putut ridica sa incerce sa se apere. Motiv pentru care cainii si-auinfipt coltii in ea si au smuls bucati din carnea ei. A unui elefant caruia ii era foarte frica de caini. Poate cel mai frica. Asta, bineinteles, dupa oameni. Pentru ca oamenii au ales aceasta varianta. Sa bage elefantul inapoi in adapost, impingand-o cu niste caini, care nu or fi vrut sa o muste. Dar stiti cum e, “mai greseste omul, da’ animalu’?!...”

A doua zi, in zori, au imbracat tarcul in cearceafuri negre. In semn de doliu. Nu. In semn de frica. Au transat-o si au incarcat-o intr-un camion, cu destinatia “cimitirul animalelor”. Fara autopsiere, fara constatarea decesului. I-au pastrat capul. In semn de pretuire. Nu. In semn de amintire.
“Iar cand noi nu vom mai fi / Va veti aminti / Ca a fost odata Gaia…”

PS

Gaya era singurul elefant indian din Romania si unul dintre cei mai batrani din Europa. Femela a fost adusa in Romania, in 1972, de la un circ din Rostock, la varsta de 14 ani.